Nelu Tătaru: În acest moment nu se impune stare de urgență

iulie 8, 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a respins, pentru moment, posibilitatea revenirii la starea de urgență în România în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de coronavirus, care au și atins miercuri cu record pentru întreaga perioadă pandemică de 555 de noi îmbolnăviri.

„Am mai discutat acest lucru, în acest moment nu se impune. (...) Vedem evoluția ulterioră și mă repet, la propunerea INSP, Ministerul Sănătății, CNSU, propunere către președintele României, este atributul președintelui României, dar într-un context care în acest moment nu face...În acest moment nu iau în calcul, dar vedem şi evoluţia ulterioară. Va fi o altfel de vară, un altfel de sezon estival, haideţi să ne bucurăm de vară, dar în anumite condiţii", a declarat Nelu Tătaru în cadrul unei declarații date presei la Constanța.

Anterior, la sosirea la Constanța, Nelu Tătaru a dat senzația că ridică posibilitatea unei noi stări de urgență când a cerut o legislație care să ajute în gestionarea pandemiei.

„Gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență. Creșterea numărului de cazuri e de la o zi la alta și atunci se poate declara o stare suplimentară decât cea de alertă, dar evaluarea ne va da și răspunsul”, declara ministrul Sănătății în urma cu aproximativ o oră, conform Digi24.

El a arătat că nu există un număr exact de infectări care să genereze o schimbare spre stare de urgență, ci trebuie privită întreagă situația sanitară.

„Nu e cu număr de cazuri, este creşterea numărului de cazuri de la o zi la alta exponenţial cu forţarea unităţilor de primire urgenţe şi atunci se poate declara o stare suplimentară decât starea de alertă. Dar v-am spus, evaluarea de la zi la zi, evaluarea săptămânală, evaluarea la cele 14 zile ne va da şi răspunsul. Odată cu 1 iulie nu am mai făcut măsuri de relaxare, erau pregătite multe măsuri de relaxare, dar evoluţia ne-a arătat că nu este încă momentul şi atunci am reaşezat ce înseamnă simptomatologia şi ce înseamnă asimptomaticul în infecţia Covid, am preferat să mergem cu test a şaptea zi şi a opta zi răspuns, a zecea zi externarea, iar în funcţie de rezultatul din a opta zi să avem şi o izolare la domiciliu şi am amânat relaxările pentru perioada următoare. Această perioadă depinde foarte mult de evoluţie, iar evoluţia depinde foarte mult de respectarea acestor reguli”, a afirmat Tătaru.

Ministrul a arătat că rata de infectări la număr de teste efectuate este în jur de 5%, iar cazurilor noi se concentrează acum, în special, în câteva locuri, nefiind distribuite pe toată țara.

„Ieri am avut 397 de cazuri pe 11.800 de teste lucrate, după cum am avut cu o zi înainte peste 250 într-un context de 4.800 de teste lucrate. Suntem la un 5-6% din teste care sunt pozitive în fiecare zi. Ieri am avut 31 de decese, am avut 231 de cazuri, cel mai mare număr de cazuri în Terapie Intensivă din ultima perioadă. (…) În ultimele zile, jumătate din numărul de cazuri erau în trei, patru judeţe plus Bucureşti. Argeş, Prahova, Galaţi, Bucureşti erau peste jumătate din cazurile raportate zilnic. În orice zonă care a ţinut de o mişcare mai intensă a populaţiei, s-a putut vedea şi o creştere. La Constanţa aveam 492 de cazuri total infectate, un rezultat bun pe tot parcursul pandemiei. Şi la ultima mea vizită aici specificam că deşi a fost o zonă de tranzit, deşi am avut multe zone de carantină, s-a putut menţine şi a fost o decizie managerială sau o decizie la nivelului judeţului, a DSP-ului, corectă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru îndeamnă populaţia să respecte regulile de igienă şi distanţare socială.

„Respectarea regulilor, respectarea distanţării fizice, respectarea principiilor de igienă, respectarea indicaţiei medicului şi chiar dacă nu avem o formă legislativă în acest moment, internarea în spital, tratarea pentru cei asimptomatici până la cele zece zile, pentru cei asimptomatici pozitivi încă patru zile la externare. Trebuie să respectăm aceleaşi reguli pe care le-am respectat şi până acum”, a menţionat ministrul Sănătăţii.

România a depășit miercuri pragul de 30.000 de cazuri de coronavirus, fiind în primele 50 de state ale lumii ca număr de îmbolnăviri.

Miercuri, autoritățile au anunțat alte 555 de noi cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr înregistrat în România de la începutul pandemiei, după prelucrarea a 13.147 teste.

Alte 18 decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, ceea ce ridică bilanțul la 1.817.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro