Robert Negoiță a spus luni seară la Digi 24 că nu se mai regăsește în actualul PSD în care vede „căpușe și hiene cu dinții rânjiți” așteptând ca PNL să cadă.
„Nu cred în șansele de reușită (ale lui Marcel Ciolacu – n.red.). Văd căpușe, hiene cu dinți rânjiți că «uite PNL s-ar putea să se împiedice și venim noi iarăși, avem noi grijă să...». Nu mă regăsesc acolo. Am menționat câteva nume. L-am menționat pe domnul Bădălău, care iată, un PSD atât de reformat, încât îl premiază să-l trimită la Curtea de Conturi, ca vicepreședinte. Nu e doar o nenorocire pentru prezent, ci pentru următorii nouă ani. E un exemplu foarte prost pentru societate. Adică în România cum poți să te realizezi? Te duci, ești servil, cu capul plecat, fără competențe nici profesionale și nici morale. Am vorbit despre domnul Oprișan, un alt exemplu. Nu aș vrea să fac o listă, că ar putea să pară o chestiune de persoane. Este o chestiune de principii”, a declarat primarul sectorului 3.
El spune că apartenența la Partidul Social Democrat, chiar și pentru mai mulți ani nu-l lipsește de dreptul la identitate.
„Nu ești de acord cu atitudinea părinților tăi. Dacă nu existau ei, tu nu erai. Este foarte adevărat. Am crescut în acest partid și am învățat foarte multe lucruri despre politică, asta nu înseamnă că nu mai am dreptul la opinie, la identitate, că mi-a șters rațiunea, că nu pot să gândesc și să trec prin propriul filtru. Nu este foarte corectă această gândire, că «ai fost cu ei, tre să mori cu ei»”, a explicat primarul, întrebat dacă nu devine astfel un traseist.
El spune că niciodată nu a văzut politica ca „un mod de a te pricopsi”.
„Nu de aceea am intrat în politică sau m-am dus la primărie, că vreau să sifonez bugetul Primăriei. De aceea îmi și asum. Din fericire, este singura instituție publică din România unde este transparență totală. Este singura modalitate de a face un pas spre normalitate și către acea Românie pe care ne-o dorim”, a spus Negoiță.
Despre Nicușor Dan a spus că „ar putea să aibă o fărâmă de onestitate, ceea ce este foarte mult în politică”.
El a spus că nu va pleca singur din PSD, dar a refuzat să spună la ce partid va pleca.
„Cetățenii vor afla în timp util despre deciziile pe care le voi lua împreună cu echipa”, a precizat el.
„Este o decizie pe care am să o anunț atunci când va fi momentul, nu am luat... Foarte multe aspecte care trebuiesc analizate, dar repet, fiecare etapă la vremea ei. Atunci când am ceva de comunicat, așa cum ați observat, o comunic”, a spus Negoiță despre o posibilă candidatură din partea Pro România.
Întrebat dacă PNL e o variantă, el a răspuns: „Nu am de comunicat absolut nimic din acest punct de vedere”.
„Haideți să nu ne grăbim, cetățenii vor afla în timp util despre deciziile pe care le voi lua împreună cu echipa”, a adăugat primarul sectorului 3.
Întrebat dacă nu a fi vorba despre traseism, el a răspuns: „Să definim ce este traseism politic, sunt cu grijă la cât mai multe aspecte posibile”.
„Este o analiză, o comunicare pe care am să o fac ulterior. Nu am ce să comunic acum pe această temă”, a completat el.
„Un lider, și România chiar are nevoie de lideri, este capabil să ia decizii corecte pentru comunitatea pe care o reprezintă. Pentru mine cel mai simplu era să rămân în PSD, era comod, nu era pentru prima dată, dar nu merg pe varianta simplă, ci merg pe varianta în care cred, chiar dacă poate fi mai riscantă. Cred că sunt idealuri pentru care merită să luptăm”, a adăugat Robert Negoiță, întrebat dacă lasă ușa deschisă pentru negocieri cu alte partide.
Rugat să explice o parte din afirmațiile din postare, dacă toți membrii PSD sunt „căpușe, nulități”, Robert Negoiță a răspuns: „Da. O spuneți de parcă v-ar surprinde chestiunea asta. Nu este prima dată când vorbesc despre aceste aspecte.”
La insistența jurnalistului să ofere câteva nume, el a spus că „le cunoașteți dvs. foarte bine”. „Acei indivizi care l-au susținut pe Dragnea până a plecat în cătușe (...) și nu sunt puțini aceia”, a subliniat el.
De asemenea, edilul a spus că „tot ce am spus în această postare i-am spus și personal” lui Marcel Ciolacu. „Este foarte complicat, are de trecut un congres în care să fie ales de oamenii pe care trebuie să-i dea afară a două zi. Nu e ușor de făcut, nu e un demers la care eu să am capacitatea să o fac”, a completat el.
Negoiță a vorbit și despre responsabilitatea de primar și a spus că ar reintroduce pedeapsa capitală pentru cei care se cațără pe funcții pentru a-și satisface interesele personale.
„Este foarte mare nevoie în politică de oameni în care să ai încredere. Să fii primar este o onoare atât de mare încât în mod normal o persoană trebuie să fie capabilă să-și dea viața. Cei care își permit să înșele încrederea celor care și-au dat votul ca să fie reprezentați, pentru ei aș reintroduce pedeapsa capitală. E inadmisibil să vezi oameni care se cațără pe funcții publice pentru a-și satisface propriile interese și nevoi. Aș introduce pedeapsa capitală pentru asta. Da, aș reintroduce-o pentru cazuri excepționale, iar ăsta e un caz excepțional”, a mai spus Negoiță.
Într-o postare făcută luni pe pagina sa de Facebook, a anunțat public că nu va mai candida din partea PSD pentru un nou mandat de primar al Sectorului 3, posibilitate pe care o anunțase deja exclusiv pentru Europa Liberă într-un material publicat sâmbătă, 4 iulie.
„După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile și priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simțit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol.Anunț public, astăzi, că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă", a scris Robert Negoiță pe Facebook.
El a vorbit de „epoca Dragnea - o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România", despre epoca Dăncilă - „o nouă rușine, fără precedent", și despre prezența „unor căpușe care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate și ținându-l captiv în vremuri trecute".
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro