UPDATE După cinci ore de discuții, negocierile au fost suspendate din cauza blocajului apărut între două puncte de vedere ce s-au dovedit ireconciliabile. Pe de o parte, PNL susține că funțiile de conducere ale celor două camere ale parlamentului să nu fie incluse în negocierile pentru formarea guvernului, iar, de cealaltă parte, USR-PLUS și UDMR spun că deciziile trebuie luate la pachet.
UPDATE Negocierile dintre PNL, USR- PLUS și UDMR privind împărțirea puterii după alegerile parlamentare au ajuns într-un impas sâmbătă după-amiază, după ce discuțiile s-au blocat pe principalele funcții în stat: prim-ministru, președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului, au declarat surse pentru Europa Liberă.
USR-PLUS și UDMR cer ca principalele trei funcții în stat- premier, președinte al Camerei Deputaților și Senatului, să fie împărțite între cele trei partide.
Prima întâlnire în trei pentru discuțiile pe marginea programului de guvernare, posturilor de miniștri și șefilor celor două camere ale parlamentului are loc sâmbătă la Vila Lac 2, începând cu ora 9.00. Negocierile trebuie finalizate până luni, când au loc primele consultări oficiale la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.
Cele trei partide, PNL, USR-PLUS și UDMR, și-au stabilit echipele de negociere, care se anunță complicate, așa cum au arătat întâlnirile și discuțiile neoficiale de până acum.
Cele două puncte nevralgice
Premierul și conducerea Camerei Deputaților
PNL a votat în Biroul Politic Național (BPN) de acum două zile să-l susțină pentru funcția de premier pe Florin Cîțu, deși președintele Iohannis l-ar fi dorit pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă, actual premier interimar. Liberalii nici nu concept ca funcția de prim-ministru să nu le aparțină, ținând cont că au cel mai mare scor în alegeri, 25%.
USR-PLUS conștientizează că funcția va reveni PNL, deci ar fi dispus să renunțe la propria propunere Dacian Cioloș-, dar vor în schimb șefia Camerei Deputaților pentru Dan Barna.
Doar că PNL a votat deja ca această funcție, extrem de importantă în aritmetica funcționării legislativului, să-i revină lui Ludovic Orban, drept compensație pentru pierderea postului de prim-ministru, dar și pentru că este șeful partidului.
Liberalii nu sunt dispuși să cedeze conducerea Camerei, iar USR-PLUS spun că în această situație premierul ar trebui să le revină.
Dacă negocierile se vor bloca în acest punct, USR-PLUS va cere ca ministerele să fie împărțite în mod egal, așa cum a arătat Europa Liberă.
Dominc Fritz, primarul Timișoarei, care face parte din echipa de negociere, a declarat în această dimineață că ”sunt două funcţii foarte importante la vârful statului, în Parlament şi în Guvern, prim-ministrul şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi, într-un parteneriat adevărat, bineînţeles că un singur partid nu poate să aibă amândouă funcţiile”.
Ministerele cu bani și de avizare
Deocamdată, nu s-a stabilit clar care va fi structura viitorului guvern, care depinde în mare măsură de modul în care vor decurge negocierile: 16 sau 18 ministere.
Rareș Bogdan, membru în echipele de negociere, a avansat formula de 18 ministere. În această situație, PNL ar urma să ia 10 sau 11 ministri, Alianta USR-PLUS 5-6 ministri, iar UDMR 2-3.
PNL ar vrea să-și adjudece ministere puternice, acelea cu bani și de avizare. Este vorba de Finanțe, Economie, Dezvoltare, Justiție, Apărare, Externe, Interne, Transporturi, Sănătate.
Liberalii ar fi însă dispuși să renunțe la Justiție în favoare USR-PLUS și chiar la Sănătate. Dar ține cu dinții de Dezvoltare și Finanțe.
La ministerul Dezvoltării sunt în circulație două nume, Robert Sighiartău și Florin Roman, iar la Finanțe pe Ionel Dancă.
De partea cealaltă, USR-PLUS susține că este inacceptabil ca PNL să ia toate ministerele cu bani.
Ministerele dorite de USR-PLUS sunt: Finanțe, Transporturi, Dezvoltare sau Fonduri Europene, Justiție și, eventual, Sănătatea (pentru Vlad Voiculescu).
Ar putea cere și ministerul Educației, pentru care nu se bate nimeni.
UDMR nu ridică probleme, nu dorește șefia niciuneia dintre camerele parlamentului și vrea două ministere: Cultura (pentru Kelemen Hunor) și Mediul.
A spus însă, că se așteaptă la întărirea legislației în ce privește drepturile minorităților.
Echipele de negociere
PNL
Echipa pentru formarea guvernului: Ludovic Orban (președintele PNL), Florin Cîțu (votat de partid pentru funcția de premier), Rareș Bogdan (prim-vicepreședinte al PNL), Raluca Turcan (prim-vicepreședinte) și Robert Sighiartău (secretarul general al partidului).
Echipa pentru programul de guvernare: Ionel Dancă (purtător de cuvânt), Cristian Bușoi (europarlamentar), Tănase Stamule și Laurențiu Leoreanu (deputat).
Echipa pentru funcțiile din Parlament: Alina Gorghiu (senatoare), Florin Roman (liderul deputaților) și Daniel Fenechiu (liderul senatorilor).
USR-PLUS
Echipa pentru formarea guvernului: Dacian Cioloș și Dan Barna (co-președinții partidului), Dragoș Tudorache (președinte executiv), Dominic Fritz (primarul Timișoarei), Vlad Voiculescu (co-președinte București) și Ionuț Moșteanu (membru al Biroului Național).
Echipa pentru programul de guvernare : Dragoș Pislaru (europarlamentar), Anca Dragu (fostă ministră de finanțe în Guvernul Cioloș), Victor Giosan, Alin Mituță, Cristian Ghinea (europarlamentar), Claudiu Năsui (co-președinte București), Lucian Stanciu Viziteu (primarul Bacăului) și Stelian Ion (deputat).
Echipa pentru funcțiile din Parlament: Oana Țoiu (secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Cioloș), Cătălin Drulă (deputat), Radu Mihail (senator), Ștefan Pălărie, Cristina Prună (deputată).
UDMR
Echipa pentru formarea guvernului: Kelemen Hunor, președintele Uniunii, Hegedüs Csilla (vicepreședinte executiv), Biró Rozália (președinta Consiliului Reprezentanților Unionali), Antal Arpad (primarul din municipiul Sfântu Gheorghe).
Echipa pentru programul de guvernare: Porcsalmi Bálint, președinte executiv, ), Szabó Odon (deputat de Bihor), Tánczos Barna (senator de Harghita) și Csoma Botond (deputat de Cluj și membru în Consiliul Permanent al Uniunii).
Potrivit rezultatelor anuntate de BEC, la Cameră, PSD a obtinut 28,9%, PNL- 25,19%, USR PLUS - 15,37%, AUR -9.06%. UDMR - 5,74%, 9,08%. La Senat, PSD are 29,32%, PNL- 25,58%, USR PLUS - 15,86%, AUR - 9,17%, UDMR - 5,89%.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro