Nebunia Harlem Shake ii lasa pe mineri fara locuri de munca - Video

martie 5, 2013

Fenomenul Harlem Shake care a pus stapanire pe internet nu este foarte bine primit peste tot. Un grup de 15 mineri din Australia au simtit asta pe propria piele, trezindu-se concediati dupa ce au postat un clip in care dansau pe ritmul Harlem Shake exact in mina in care lucrau.

Conducerea minei nu a fost deranjata de comportamentul angajatilor, ci de faptul ca, in timpul dansului, acestia si-au dat jos echipamentul de protectie, expunandu-se astfel unui accident de munca. Minerii au incalcat astfel regulile stricte de protectia muncii pe care trebuiau sa le respecte atunci cand erau in subteran.

Presa din Australia spune ca angajatii lucrau la o companie miniera foarte mare cu operatiuni in toata lumea si erau foarte bine platiti. In urma incidentului, pe langa faptul ca au ramas fara loc de munca, nu mai au voie sa lucreze in niciuna dintre minele exploatate de companie, atat in Australia, cat si in lume.

Purtatorul de cuvant al companiei spune ca mineritul presupune respectarea unor masuri de protectie foarte stricte, iar minerii au obligatia sa le respecte. Conducerea nu tolereaza abaterea de la aceste norme de siguranta.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro