Nastase nu mai crede in campania electorala clasica

septembrie 3, 2003

O campanie electorala clasica nu mai contituie o atractie pentru premierul Adrian Nastase, care nu crede in declaratiile politice, in promisiuni sau in invadarea strazilor cu afise electorale. Toate aceste practici conventionale il lasa rece pe seful partidului de guvernamant, care ne asigura ca in campania electorala din 2004 nu prea vor mai conta afisele electorale. Potrivit primului-ministru, mesajul electoral trebuie modernizat, in sensul in care PSD trebuie sa prezinte dovezi concrete ale realizarilor sale si nu tot felul de promisiuni. Probabil ca cea mai "moderna" campanie electorala este aceea adoptata de partidul de guvernamant, care ar putea fi denumita sugestiv "cumparare de voturi". Dai legi sociale, cresti pensiile, maresti alocatiile, dai bani la tarani... si primesti in schimb voturi. Sau poate ca cea mai "profesionista" campanie electorala se face in biserici, unde maharii PSD pot tine locul preotilor, tinand discursuri enoriasilor despre nivelul de trai care a crescut si somajul care s-a diminuat. Trebuie sa recunoastem ca afisele electorale nu mai sunt la moda, de cand PSD-ul imparte romanilor iconite cu Maica Domnului, avand pe verso insemnele partidului.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro