Nancy Pelosi va conduce în continuare Camera Reprezentanților

noiembrie 18, 2020

Democraţii au ales-o pe Nancy Pelosi, 80 de ani, să conducă în continuare Camera Reprezentanţilor, unde vor avea o majoritate redusă la începutul mandatului lui Joe Biden, relatează AFP.

„Felicitări lui Nancy Pelosi, aleasă din nou de democraţii din Cameră să fie curajoasa noastră lideră şi candidată pentru postul de speaker al Camerei din cel de al 117-lea Congres", a postat pe Twitter comisia democrată însărcinată cu această nominalizare.

Nancy Pelosi va depune jurământul în ianuarie, după un vot formal al deputaţilor la începutul noii sesiuni parlamentare.

Cele 435 de locuri ale Camerei Reprezentanţilor au fost supuse votului în acelaşi timp cu scrutinul prezidenţial de la 3 noiembrie.

Nancy Pelosi este preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din 2019, dar a mai deţinut această funcţie în intervalul 2007-2011. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro