Muriel Pénicaud, ministrul francez al Muncii: 5,8 milioane de francezi, în șomaj parțial

aprilie 7, 2020

Unul din patru angajați din sectorul privat francez a cerut intrarea în șomaj parțial, ceea ce ar putea costa 19,6 miliarde de euro pe parcursul a trei luni, a anunțat marți ministrul francez al Muncii, Muriel Pénicaud, transmite Le Figaro, care citează AFP. 

E vorba de 5,8 milioane de angajați. 

„Suntem singura ţară care atinge acest nivel de şomaj parţial", a declarat ministrul Pénicaud în timpul audierii sale prin videoconferință de către Senat.

Începând cu 6 aprilie, 544.000 de companii au solicitat șomaj parțial pentru un total de „5,8 milioane de angajați, însumând 2,4 miliarde de ore de șomaj. În medie, au fost solicitate 12 săptămâni de până la 35 de ore pe săptămână”, a spus ministrul, menționând că „aproximativ jumătate din economie este în impas”. 

„În privinţa costurilor, dacă toate companiile care au cerut şomaj parţial pentru un total de 5,8 milioane de salariaţi vor menţine măsurile trei luni, cosurile vor fi de 19,7 miliarde de euro", a mai spus Pénicaud.

Sistemul de șomaj parțial permite plata de către stat a până la 70% din salariul brut și 84% din salariul net.  

Administraţia Emmanuel Macron a instituit restricţii dure pentru contracararea epidemiei de coronavirus, dar măsurile afectează grav situaţia economică.

Restricţiile de circulaţie vor mai dura, a afirmat marţi premierul Franţei, Édouard Philippe, subliniind că măsurile antiepidemice „nu vor fi suspendate mâine".

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro