Muntenegru este primul stat european eliberat de coronavirus

mai 25, 2020

Muntenegru nu mai are de duminică niciun caz activ de coronavirus, în timp ce de 20 de zile nu a mai fost raportată nicio infectare nouă. Astfel, micul stat balcanic devine primul stat din Europa care se declară liber de coronavirus.

Evoluția vine la 68 de zile de la primul caz de COVID-19 raportat în fostul stat iugoslav care a fost și ultimul din Europa care a confirmat un caz de infectare, la 17 martie. 

De atunci, Muntenegru, care are o populație de 630.000 de locuitori a confirmat 324 de cazuri de contaminare, 315 vindecări şi nouă decese.

Potrivit datele Institutului de sănătate naţională al Muntenegrului (IJZ), în ultimele 24 de ore au fost prelucrate 140 de teste şi niciunul nu a ieşit pozitiv, iar astfel pe teritoriul muntenegrean nu se mai întâlnește niciun caz activ, scrie agenţia croată de presă HINA, citată de Agerpres.

Autorităţile sanitare din ţară au anunțat că epidemia va fi declarată încheiată când nu se vor mai înregistra cazuri noi timp de 28 de zile.

Peste 5,4 milioane de persoane au fost infectate cu coronavirus la nivel mondial, iar cel puțin 345.000 de persoane au murit.

Europa a trecut de pragul de 2 milioane de cazuri confirmate de coronavirus, dar epidemia pare să fie sub control în mai toate ţările de pe continent. 

Spania se pregăteşte totuşi să elimine un nou set de restricţii. De luni, restaurantele din Madrid şi Barcelona vor putea primi clienţi, e drept, doar pe terase şi la jumătate din capacitate.

Dacă Europa pare să se apropie de finalul primului val al pandemiei, focarul s-a mutat în prezent în America de Sud. Brazilia, care a ajuns pe locul al doilea la nivel global ca focar de infectare cu noul coronavirus, după Statele Unite, a raportat duminică 653 de noi decese, pentru un total de 22.666. Bilanţul total al cazurilor confirmate de îmbolnăvire cu noul coronavirus a ajuns la 363.211, cu 15.813 mai multe cazuri decât cele raportate sâmbătă, conform sursei citate.

Pe primul loc rămân Statele Unite care au raportat peste 1.6 milioane de cazuri de contaminare şi aproape 100.000 de decese.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro