Municipiul Satu Mare intră în carantină la miezul nopţii, pentru două săptămâni, după ce incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 7,4 la mia de locuitori.
”Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a primit Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Dr. Raed Arafat, cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 19 noiembrie a.c., ora 00.00, a municipiului Satu Mare”, a transmis, miercuri, Prefectura Satu Mare, citată de News.ro.
„Este o măsură dură, dar este important să fie luată ţinând cont atât de creşterea numărului de cazuri pozitive, cât şi de faptul că în momentul de faţă toate cele 32 de paturi ATI de la Spitalul Municipal Carei şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare sunt ocupate”, au mai precizat reprezentanţii CJSU Satu Mare.
În oraş vor fi dispuse aceleaşi măsuri ca în toate reşedintele carantinate, respectiv limitarea circulaţiei, reducerea activităţii unor operatori economici, sau chiar interzicerea unor activităţi.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro