Echipa de proiect de care se leaga nasterea spectacolului Shaking Shakespeare in iunie 2010 este cea care lucreaza in aceste zile la Teatrul German de Stat Timisoara la o noua montare: MOUNTAINBIKERII,de Volker Schmidt.
Spectacolul va vedea lumina rampei in premiera pe tara sambata, 29 ianuarie 2011, de la ora 19 pe scena Teatrului German de Stat Timisoara, in prezenta autorului Volker Schmidt, care este asteptat cu aceasta ocazie la Timisoara, Schmidt fiind unul dintre cei mai apreciati reprezentanti ai literaturii dramatice contemporane.
Directia de scena a fost incredintata regizorului Radu-Alexandru Nica, decorul si costumele sunt creatia scenografului Dragos Buhagiar, muzica a fost compusa de Vlaicu Golcea, iar coregrafia este realizata de Florin Fieroiu. Interpreteaza actorii Ioana Iacob, Rares Hontzu, Daniela Török, Radu Vulpe, Olga Török si Horia Savescu. Coordonarea vorbirii scenice este asumata de Dirk Linke. Asistenta de scenografie revine Ioanei Popescu, iar asistenta de regie este asigurata de Isolde Cobet.
Piesa Mountainbikerii, care a castigat in 2007 Premiul de Dramaturgie si Premiul Publicului la Festivalul de Dramaturgie de la Heidelberg, aduce in discutie teme acute cu care se confrunta omul contemporan: Anna a ales mereu drumul cel bun in viata, luand intotdeauna deciziile corecte, atat ca mama, cat si in cariera de arhitecta. Dar fericirea o face nefericita, incomodand-o. Nu mai are nicio tinta in viata. De aceea incepe sa-si distruga propriile realizari: siguranta financiara, familia, cariera, statutul social. Astfel, dintr-o idila si o stare de normalitate aparenta ia nastere o catastrofa.
Proiectul este finantat de Consiliul Local Timisoara si de Institutul pentru Relatii Externe din Stuttgart.
Urmatoarele reprezentatii:
Duminica, 30 ianuarie 2011, ora 19
Luni, 31 ianuarie 2011, ora 19
Duminica, 27 februarie 2011, ora 19
Luni, 28 februarie 2011, ora 19
Spectacolele se traduc in limba romana.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro