
Prezenţa generalului Christopher Donahue, comandantul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa, la Baza 57 Mihail Kogălniceanu de la Constanţa este un semnal bun pentru România, a declarat, marţi, ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.
"Faptul că general Donahue este astăzi aici, este un semnal foarte bun pentru România, un semnal că avem multe de construit în continuare. Suntem pe un parcurs de peste 30 de ani de parteneriat şi ăsta este un lucru care ne ajută să fim optimişti pentru viitor. Faptul că avem aceste trupe aici, avem steagul american pe teritoriul României, este un lucru valoros şi pentru securitatea României", a declarat ministrul Apărării.
(Videojurnalist: Marian Vlăduţ; Editor video: Andrei Cârlan; Redactor: Marilena Gheorghiţă)
Sursa Youtube
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro