Moscopole 2010 evenimentul anului pentru armani

august 10, 2010

In perioada 12-16 august 2010, Comunitatile de armani din Albania, Romania, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Serbia, SUA, Franta si Germania se vor reuni in localitatea Moscopole, regiunea Korce, Albania, pentru a celebra sarbatoarea Sfintei Maria. Ziua de 15 august, sarbatorita in general de un mare numar de crestini si in special de catre armani, de o importanta deosebita si purtatoare a unei extrem de puternice incarcaturi emotionale, va fi insotita de o serie de reprezentatii artistice ce vor include muzica si dansuri traditionale.

Activitatile de pe parcursul celor 5 zile vor fi organizate de catre Consiliul Armanilor, ONG International cu sediul la Moscopole (Voskopoje, Albania). Moscopole este o localitate cu valoare simbolica pentru Armani popor cu o limba unitara si ale carui traditii au radacini adanci in vechea mostenire macedoneana. In secolul 18, Moscopole a reprezentat un centrul de mare importanta in Balcani, fiind al doilea oras din regiune dupa Istanbul - din punct de vedere al populatiei, dar si in ceea ce priveste prosperitatea. Totodata, Moscopole a constituit locul de nastere al Iluminismului Armanesc. Nume precum Th. Anastasie Cavallioti, Daniil Moschopoleanul, Constantin Ucuta, George Constantin Roja, Mihail G. Boiagi, N. Ioanovici, Dimitri Nicola Darvari, Constantin Emanoil Ghica de Djanfalva, Ioan Nicolidi de Pindo sunt cateva exemple de armani care au scris carti de interes major in diverse domenii si care au directa legatura cu Miscarea Culturala din Moscopole.

Programul evenimentului va debuta pe 12 august si va include o serie de workshop-uri/conferinte ce vor trata urmatoarele teme: Moscopole locul sau in Balcani si importanta sa din perspectiva identitara a tinerilor armani, Spiritualitatea crestina in Balcani si locul sau in dezvoltarea culturala a Moscopolei, Situatia actuala a popoarelor regionale in Europa si in special in Balcani; Studiu de caz referitor la poporul Arman. Pe langa workshop-uri, participantii se vor bucura de spectacole sustinute de cunoscuti interpreti ai cantecului armanesc, veniti din diverse tari din regiune.

In data de 15 august, festivitatile vor incepe cu o missa solemnis celebrata la biserica Sf. Maria din Moscopole, vor continua cu cantece si dansuri ale comunitatilor de armani din Balcani si se vor finaliza cu Corlu Mari (Hora mare). Se preconizeaza ca mii de armani vor fi prezenti la Moscopole in ziua celebrarii Sfintei Maria, alaturi de o serie de institutii si organizatii europene ce si-au anuntat prezenta la eveniment.

Moscopole 2010 isi propune sa celebreze traditiile si istoria unei civilizatii remarcante ce si-a adus o contributie extrem de importanta la cultura europeana si intentioneaza sa reprezinte nu numai o ocazie de reliefare a frumusetii muzicii, culturii si traditiilor caracteristice armanilor, dar si un moment de adanca reflectie asupra destinului istoric al poporului arman.

Biroul Executiv al Consiliului Armanilor

*Consiliul Armanilor a fost fondat in anul 2005 de catre Comunitati de Armani din Albania, Republica Macedonia, Serbia, Bulgaria si Romania, precum si de catre ONG-uri ale armanilor din diaspora. Obiectivul Consiliului Armanilor etse acela de a asigura coordonarea, colaborarea si indeplinirea tuturor initiativelor ce contribuie la pastrarea si promovarea limbii armane, a traditiilor si valorilor culturale armane. Prin felul lor de a fi, Armanii au manifestat mereu o dispozitie sociala si au actionat ca un liant intre comunitatile in mijlocul carora au trait. Consiliul Armanilor isi propune sa reprezinte o noua si moderna punte de legatura intre Armani si cei alaturi de care au coexistat timp de secole, construind astfel Europa unita si libera a zilei de maine.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro