Daca sunteti destul de curajosi sa infruntati viata anilor 1980 din Polonia comunista, atunci ati putea incerca sa faceti fata provocarii lansate de noul joc de societate "Kolejka", asemanator cu celebrul Monopoly. Diferenta este ca jocul polonez se desfasoara dupa regulile stricte ale unei economii comuniste care functionau in Polonia inaintea caderii zidului Berlinului.
Creatorii jocului au lucrat impreuna cu Institutul polonez al memoriei nationale in dorinta de a combina divertismentul cu educatia. Se pare ca au si reusit, "Kolejka" reusind sa prezinte generatiilor tinere unele dintre realitatile cu care s-au confruntat parintii si bunicii lor. Unii au calificat deja "Kolejka" in categoria celor mai plictisitoare si enervante jocuri de societate de pe piata, dar reusese sa releve o serie de adevaruri cotidiene ale comunismuli. Jucatorii tineri sunt uimiti sa descopere ca pentru a cumpara produse alimentare banale trebuie sa-si puna la incercare rabdarea la cozi interminabile, iar daca vor sa cumpere obiecte mai mari, ca mobila, afla ca nu era suficient sa ai bani si sa-ti alegi modelul de canapea dorit ci trebuia sa mai si astepti saptamani sau chiar luni pana sa te poti bucura de mobila noua in casa.
Scopul acestui joc de societate este, in mare, sa reusesti sa cumperi toate produsele specificate intr-o lista, in conditiile unei economii comuniste care transforma procesul de cumparare intr-o adevarata provocare. Fie ca era vorba de o paine, de un litru de ulei sau o masina, regimul comunist ridica o serie de provocari consumatorului. De asemenea, jocul permite si achizitionarea de obiecte de pe piata neagra, doar ca cel care alege sa treaca peste principiile comuniste pentru a-si indeplini misiunea va plati un pret dublu fata de cel oficial.
Conform Le Monde, "Kolejka" a fost vandut in 20.000 de exemplare in Polonia si urmeaza sa fie imprimate inca 25.000 de exemplare in engleza, germana, japoneza, rusa si spaniola. Jocul poate fi chizitionat online si poate fi folosit ca suport pentru cursurile de istorie din licee.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro