Înmatricularea autovehiculelor va fi foarte strict monitorizată, iar societăţile de asigurări RCA şi cele abilitate să efectueze inspecţia tehnică periodică (ITP) vor fi obligate să furnizeze date Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Registrului Auto Român (RAR). Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculare.
Datele ce vor fi furnizate de către societăţile de asigurare RCA şi de cele care efectuează ITP vor fi puse la dispoziţia Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV), în sistem informatizat, pentru compararea cu evidenţa vehiculelor înmatriculate aflate în circulaţie. Aceste societăţi au obligaţia de a furniza aceste date în termen de 5 zile de la încheierea asigurării, respectiv a efectuării inspecţiei tehnice a vehiculului, precum şi listele cu autovehiculele pentru care aceste condiţii au fost îndeplinie anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe.
Ordonanţa prevede că neîndeplinirea acestei obligaţii de către societăţile de asigurări şi de către societăţile autorizate să efectueze inspecţii tehnice va atrage atenţionarea în scris a persoanelor juridice vinovate. Încălcarea de cel puţin două ori a acestei obligaţii se sancţionează cu suspendarea, pe perioade de la 1 la 6 luni a autorizării de a practica asigurările obligatorii RCA sau de a efectua inspecţia tehnică periodică.
Începând cu data 1 aprilie 2006, la împlinirea a 90 de zile de la data expirării inspecţiei tehnice sau a asigurării, precum şi pentru autovehiculele a căror asigurare sau inspecţie tehnică a expirat înainte de această dată, se aplică sancţiunea suspendării înmatriculării pentru vehiculele care nu au încheiat asigurarea RCA sau nu au efectuat ITP. Conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor a căror înmatriculare a fost suspendată conform acestei ordonanţe constituie contravenţie şi va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 3.000 şi 5.000 lei RON.
Tot până la această dată, sistemul integrat de evidenţă trebuie să devină operaţional.
Având în vedere faptul că, în prezent, sunt în circulaţie un număr de aproximativ 700.000 vehicule pentru care nu au fost schimbate certificatele de înmatriculare eliberate înainte de anul 2001 (dintr-un total de aproximativ 4.500.000 vehicule înmatriculate în România), ordonanţa instituie obligaţia preschimbării acestor certificate în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G., sub sancţiunea suspendării înmatriculării pe o perioadă nedeterminată.
De asemenea, ordonanţa prevede introducerea unor mecanisme juridice destinate să limiteze la maxim posibilitatea aplicării abuzive a sancţiunii suspendării înmatriculării, împotriva celor care, deşi şi-au îndeplinit obligaţiile legale, nu figurează astfel în bazele de date comparate.
În Raportul Comprehensiv de Monitorizare pe anul 2005 pentru România sunt semnalate unele probleme legate de gradul scăzut de asigurare RCA a vehiculelor înmatriculate, respectiv 75% în loc de 90% potrivit standardelor europene. Nerealizarea acestui obiectiv poate determina punerea în pericol a semnării de către România a Acordului Multilateral de Garantare (condiţie esenţială de aderare la Uniunea Europeană).
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro