Monica Anisie: Trei scenarii pentru reluarea cursurilor

iulie 21, 2020

Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că are în calcul trei scenarii pentru reluarea cursurilor: de la prezența fizică la școală, cu respectarea unor măsuri sanitare, la școala făcută integral online, cu varianta care să alterneze școala online cu prezența fizică. Ea spune că prioritară este siguranța elevilor și că o decizie în acest sens va lua doar după consultarea cu Ministerul Sănătății. 

„Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic însă cu respectarea strictă a unor măsuri. Există un alt scenariu, hibrid, când unii vor fi în sala de clasă și ceilalți de acasă, urmând să facă o rotație în săptămânile următoare și în ultimul scenariu am prevăzut situația în care să învâțăm online, dar numai în cazul în care situația epidemiologică o va impune”, a declarat ministrul Educației Monica Anisie într-un interviu acordat Digi 24. 

Ea a spus că ministerul Sănătății a emis deja un ghid cu măsurile care trebuie respectate la orele de curs, dar că urmează să se ia o decizie cu privire la scenariile luate în calcul. 

În urmă cu o săptămână, ministrul a spus că sunt​ puține șanse ca școală să înceapă în toamnă în regim normal, pentru că situația actuală nu face posibilă aducerea la școală a tuturor elevilor, adică primul dintre scenariile enunțate marți și a dat asigurări că ministerul va organiza cursuri de formare pentru profesori, deși principala problemă rămâne dotarea tehnică a elevilor. Ea a dat asigurări marți că tabletele achiziționate de guvern vor ajunge la copii cel târziu pe 10 septembrie. 

Doar 68% dintre elevii din România au acces la echipamente electronice pentru școala online, arată un studiu realizat de IRES în perioada 27-30 aprilie și numai jumătate dintre elevi au participat la școala online.

Conform datelor studiului IRES, 36% dintre familiile cu copii au doi sau mai mulți copii la școală, iar participarea la școala online se face adesea după un orar care presupune, cel mai frecvent, ca toți elevii să participe la ore (clase diferite), ceea ce impune ca fiecare copil să aibă echipamentul lui, alocat pentru școala online.

Din analiza făcută de IRES rezultă însă că doar 68% dintre copii au acces la aceste echipamente, ceea ce înseamnă că rămân pe dinafară 32% dintre copii, proporție substanțial mai mare decât procentul indicat de Ministerul Educației.

Ministrul Educației, Monica Anisie, spunea pe 5 mai că statisticile MEC arată că în jur de „250.000 de copii au nevoie de echipamente pentru a putea să facă educație online.”

Din ceea ce spune ministrul Anisie rezultă că doar 9% dintre elevi au nevoie de echipamente pentru a putea să facă educație online, un procent infirmat, însă, de studiul IRES. Prin raportare la numărul elevilor înscriși în învățământul preuniversitar, anul școlar 2019-2020 (2.824.594), studiul IRES arată că numărul copiilor care nu pot participa la educația online este de 903.870 elevi, de 3,6 ori mai mare decât evaluarea Ministerul Educației și Cercetării, adică de la 9 procente la 32.

Guvernul României a suplimentat bugetul Ministerului Educaţiei cu 150 de milioane de lei pentru achiziția de tablete conectate la internet pentru copiii din mediile defavorizate, o promisiune făcută de ministrul Anisie în urmă cu doar trei zile. Desigur la nivelul calculelor făcute de minister prin intermediul inspectoratelor școlare care i-au furnizat cifrele. Adică pentru cei 9% dintre elevi și nu pentru 32%.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro