Mona Musca: am semnat un angajament

august 11, 2006

Dezvăluirile privind fosta securitate continuă. Deputatul liberal Mona Muscă a dat publicităţii joi conţinutul celor două dosare făcute de fosta securitate pe numele ei. Acestea au fost până de curând ţinute la secret pe motiv că ar fi privit siguranţa naţională.

Acum, Colegiul pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi i le-a predat la cerere deputatului Mona Muscă, după ce aceasta a fost acuzată recent de Partidul Iniţiativa Naţională că ar fi colaborat cu fostul fosta securitate.

Doamna Muscă a făcut integral publice dosarele, insistând pe ideea că deconspirarea fostei poliţii politice trebuie dusă până la capăt.

Deocamdată CNSAS nu a dat un verdict oficial privind dosarele legate de deputatul Mona Muscă dar acesta nu ar trebui să întârzie.

Primul dosar ar fi trebuit să fie chiar dosarul de informator al Monei Muscă, pe atunci asistent universitar la Timişoara, funcţie din care se ocupa de instruirea studenţilor străini veniţi la studii în România. Acesta conţine însă doar o filă, semnată de un ofiţer de securitate.

El vorbeşte însă de 15 note informative semnate de Mona Muscă cu numele conspirativ Dana, note care s-ar găsi doar în dosarele studenţilor străini vizaţi.

Deputatul liberal nu-şi explică despre ce note ar fi vorba deoarece susţine că nu a scris nimic niciodată pentru securitate.

Cât despre numele conspirativ, pus doar colaboratorilor, Mona Muscă spune că a căzut în capcană şi l-ar fi acceptat doar pentru că i s-ar fi spus că e un lucru normal în problemele de siguranţă naţională.

Al doilea dosar e mai mare. Între cele 27 de file se regăseşte şi angajamentul încheiat de Mona Muscă cu securitatea.

După semnarea angajamentului, în dosar nu mai apare nici un document semnat de Mona Muscă, deci nici o notă informativă.

Deputatul liberal spune că după semnarea acestui document s-a rezumat să informeze verbal conducerea universităţii Timişoara despre ce ştia.

Nu au fost însă delaţiuni periculoase, cu urmări grave, dimpotrivă ar fi prevenit ciocniri între studenţii străini, se justifică Mona Muscă.

Ea mai susţine că a semnat angajamentul pentru că ar fi fost "o obligaţie şi pentru că dacă n-ar fi făcut-o risca închisoarea".

Într-una din notele securităţii, se spunea însă că Mona Muscă trebuie lăsată în pace dacă refuză.

Şi aşa s-ar fi întâmplat în 1980, când o notă a securităţii scrie despre scoaterea Monei Muscă din reţea.

"Nu am făcut poliţie politică", a conchis Mona Muscă.

Atunci când i s-a amintit că şi senatorul Dan Voiculescu, a adus argumente similare şi totuşi a fost acuzat de către CNSAS că ar fi făcut poliţie politică, doamna Muscă a insistat că trebuie să se ţină cont de nuanţe.

Amintim şi Dan Voiculescu s-a apărat spunând că a dat doar informaţii inofensive despre străini.

Deputatul liberal Mona Muscă a fost acuzată recent de Partidul Iniţiativa Naţională că ar fi colaborat cu fosta securitate.

Ea nu-şi explică atacul dar se consideră victima celor pe care "i-ar fi incomodat prin independenţa opiniilor şi prin credibilitate".

Potrivit sondajelor apărute înaintea acestor dezvăluiri, Mona Muscă ar fi unul dintre cei mai bine cotaţi politicieni.

O anchetă a institutului INSOMAR o plasa pe locul doi după preşedintele Traian Băsescu în topul celor mai credibili politicieni, cu aproape 40 de procente. (SURSA: BBC - www.bbc.ro)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro