Modificările la legile justiției vor fi puse în dezbatere publică până pe 31 martie, a annunțat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Este vorba despre:
Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
Legea 304/2004 referitoare la organizarea judiciară
Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Toate trei au fost modificate în guvernarea PSD și au stârnit nemulțumirea Comisiei de la Veneția și a GRECO, fiind menționate și în raportul MCV.
Predoiu a precizat miercuri, într-o conferinţă la sediul MJ, că printre modificările propuse se numără desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, profesionalizarea procesului de selecţie a magistraţilor - eliminarea încadrării fără concurs, eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraţilor, întărirea principiului independenţei procurorilor în activitatea judiciară şi eliminarea restricţiilor în ceea ce priveşte libertatea de exprimare a magistraţilor.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro