Modelul Bădulescu, aplicat de PSD și în Valea Jiului. Vela, împiedicat să-și susțină declarațiile de presă

iunie 26, 2020

Descins în Valea Jiului, unde inundațiile au afectat 400 de gospodării din Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa, ministrul de Interne Marcel Vela a fost apostrofat vineri de primarul PSD din Lupeni, Lucian Resmeriță. 

Primarul i-a imputat lui Vela o afirmație pe care ministrul nu a făcut-o, pentru a se putea declara insultat și deranjat de „atitudinea” lui Vela, pe care l-a împiedicat să-și susțină declarațiile în fața presei, după care a făcut tot posibilul să-l gonească din zonă, strigându-i, filosofic, pe măsură ce Vela se îndepărta, că el rămâne alături de oameni, în vreme ce ministrul, iată, pleacă. Nu înainte de a-i reproșa lui Vela, pe un ton care să-l facă bine auzit de localnici, că Vela a venit în Valea Jiului ca să-și bată joc de oamenii care au fost afectați. Vela a fost, astfel, împiedicat să-și susțină declarațiile de presă și să anunțe măsurile luate.

În ciuda faptului că ministrul i-a amintit că el nu a făcut această afirmație referindu-se la edilii din Valea Jiului, Resmeriță s-a ținut de Vela până l-a determinat să renunțe la conferința de presă, ridicând glasul și repetând că el se simte insultat de atitudinea lui Vela.

„Trebuie să recunoaşteţi că aţi făcut o afirmaţie care am spus că nu este potrivită şi aţi spus că în Valea Jiului s-au furat banii​”, i-a spus Resmeriță lui Vela. 

„N-am spus în Valea Jiului! Nu ați auzit bine. Am zis că PSD a furat banii, PSD a furat banii de la inundaţii”, i-a răspuns Vela. 

„Nu este normal ca dumnevoastră să veniţi aici politic şi să vă bateţi joc de oamenii care au fost afectaţi. Eu sunt cel mai tânăr primar de municipiu din România şi sunt PSD-ist. Nu ştiu ce legătură are aceasta cu afirmaţiile dumnevoastră. Este ruşinos pentru un ministru de Interne să facă astfel de afirmaţii fără să aibă nicio probă în acest sens”, a continuat Resmeriță. 

„PSD-iştii au furat bani de la investiţii. O să vă demonstrez!”, a spus Vela. 

 

282 de persoane au fost evacuate în Valea Jiului din calea apelor.

„Nicio viaţă nu s-a pierdut în această zi de grea încercare pentru comunităţile lovite de inundaţiile istorice din Valea Jiului. În urma ploilor torenţiale înregistrate în această dimineață în Valea Jiului, aproximativ 400 de gospodării din localitățile Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa, au fost afectate de furia viiturilor formate pe Jiu şi afluenţii acestuia. Sub supravegherea autorităților din teritoriu 282 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de echipele de intervenție”, a anunțat vineri ISU Hunedoara. 

În acest moment, în zonă au fost dislocați 117 pompieri militari cu 11 autospeciale, 7 motopompe transportabile, remorcabile şi cu capacitate mărită şi o barcă.

Pompierii hunedoreni sunt sprijiniţi de colegi din judeţele Timiş, Caraş şi Sibiu care au adus în zona afectată de inundaţii 14 mijloace tehnice.

Echipe alcătuite din 22 de jandarmi, 20 de salvamontişti şi zeci de voluntari ai SVSU Vulcan, Lupeni şi Aninoasa au pus umărul la efortul de evacuare a oamenilor din casele inundate sau de construire a unor diguri din saci cu nisip. Operaţiunile în teren sunt coordonate de şeful inspectoratului, colonel Viorel Demean şi prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă.

Trei elicoptere au survolat zona, fiind pregătite să intervină pentru salvarea oamenilor care nu s-ar fi putut evacua.

Judeţul Hunedoara se află, totuşi, sub incidenţa avertizării meteo cod portocaliu caracterizată de averse torenţiale şi cantităţi însemnate de apă pe metru patrat. De asemenea, bazinele hidrografice ale Jiului, Mureşului şi Crişului Alb sunt vizate de o avertizare cod portocaliu până sâmbătă la ora 14.

Viceprimarul PSD al Capitalei, Aurelian Bădulescu, a sosit cu un dulap, într-o parafrază ironică la glumițele de pe internet făcute pe seama lui Nicușor Dan, la o conferință de presă a candidatului USR și PNL la Primăria Capitalei, și a încercat să îl împiedice pe candidatul dreptei să-și susțină conferința de presă. În ciuda faptului că Dan i-a solicitat să păstreze distanța sanitară de doi metri, Bădulescu a venit în repetate rânduri lângă microfoane pentru a vocifera, împiedicându-l pe acesta să-și susțină conferința. La următoarea conferință a lui Nicușor Dan, susținută tot pe teren, primarul PSD al Sectorului 5, Daniel Florea, a trimis mașinile de gunoi ale ADP care s-au rotit în cerc, amenințător, claxonând întruna și stropindu-i în final pe jurnaliști cu o substanță despre care nu se știe dacă era apă sau dezinfectant. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro