Mobishop lanseaza primul brand romanesc de plati electronice

iulie 12, 2006

Mobishop, divizia Telecom a Grupului RTC lanseaza primul brand romanesc de plati electronice – Pay Store

Noul sistem, cu avantaje multiple, permite efectuarea de tranzactii financiare de pe un suport (terminal) instalat in diferite puncte de prezenta denumite Pay Store.

Sistemul Pay Store permite clientilor posibilitatea de reincarcare a creditului telefonului, fara a avea o valoare prestabilita, cat si posibilitatea – pana la sfarsitul acestui an – de a face multiple plati si doar o singura oprire: acolo unde doresc, intr-un interval orar mult mai generos, economisind timpul pierdut la cozi.

In prezent, sistemul Pay Store deruleaza servicii preplatite pentru operatorii de telefonie mobila Orange si Vodafone. Pana la sfarsitul anului 2006, Mobishop isi propune extinderea portofoliului de servicii: plata facturilor de utilitati (gaze, apa, electricitate), servicii preplatite (acces internet, cablu TV, telefonie internationala), servicii financiare (transfer fonduri), alte plati catre stat (taxe, amenzi etc).

Pay Store este prezent in peste 4000 de puncte de retail, amplasate in locatii din toata tara, de la comercianti independenti la retele internationale de magazine. In urmatoarele 12 luni brandul va fi prezent in peste 6000 de locatii.

Pana in prezent, Mobishop a investit peste 2 milioane euro in implementarea acestui sistem si se preconizeaza investii de 1 milion euro pentru extinderea punctelor Pay Store.

Mobishop – parte a Grupului RTC din 2002 - este unul dintre cei mai mari distribuitori de cartele preplatite si prestatori de servicii de reincarcare electronica. Alaturi de parteneriate cu operatori de telefonie mobila – Orange, Vodafone - distributia la nivel national ii confera un avantaj competitiv deosebit. Astfel, Mobishop livreaza door to door la peste 15.000 de clienti activi avand o structura profesionista de vanzari directe si o echipa dedicata pentru canalul de vanzare key account.

Mobishop a raportat o cifra de afaceri de 40 milioane euro in 2005 si estimeaza o crestere de peste 20% pentru 2006.

Orange Romania a acordat recent diviziei Mobishop locul III in cadrul evenimentului “Dealer’s meeting” la sectiunea “Vanzari de produse PrePay”- categoriile distributie fizica si reincarcare electronica

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro