NASA şi SpaceX au amânat lansarea capsulei Crew-Dragon din cauza vremii nefavorabile.
Reluarea lansării de astronauţi de pe pământ american, cu tehnologie americană, după o pauză de aproape 10 ani de la retragerea din uz a flotilei de navete spaţiale, a fost amânată pentru 30 mai.
Decizia a fost luată cu doar 17 minute înainte de ora lansării, transmite Space.com.
La scurt timp de la luarea deciziei, NASA a început procedurile pentru evacuarea celor doi astronauţi din cabină şi pentru golirea rezervoarelor rachetei Falcon 9.
NASA a ales SpaceX în 2016, una din cele două companii private (Boeing este cea de-a doua) care vor prelua sarcina de a asigura transportul astronauţilor spre şi dinspre ISS.
Crew Dragon este varianta adaptată pentru echipaj uman a capsulei cargou Cargo Dragon, un vehicul cu pilot automat care este folosit pentru reaprovizionarea ISS în cadrul unui contract cu NASA din 2012.
Capsula Crew Dragon are capacitatea de a transporta 4 astronauţi, dar, în caz de nevoie, poate transporta chiar și șapte.
Capsula este lansată în spaţiu prin intermediul unei rachete Falcon 9, construită tot de compania lui Elon Musk.
Atât capsula Crew Dragon cât şi racheta Falcon 9 sunt reutilizabile, costurile misiunilor fiind astfel reduse substanţial. Capsula Crew Dragon este dotată cu un sistem de evacuare de urgenţă conceput să desprindă în mod automat capsula de racheta portantă în cazul unui incident la lansare. SpaceX a demonstrat că acest sistem funcţionează într-o serie de teste, dintre care ultimul a avut loc în cursul acestui an.
Cei doi astronauți care vor pleca în misiune la bordul SpaceX Dragon sunt astronauţii NASA Bob Behnken (48) şi Doug Hurley (53), fiecare cu câte două misiuni spaţiale la activ. Behnken va fi comandantul de operaţiuni comune al misiunii, în timp ce Hurley a fost desemnat comandantul capsulei Crew Dragon.
NASA şi SpaceX nu au dat publicităţii o dată exactă pentru revenirea pe Pământ a capsulei Crew Dragon şi încheierea misiunii Demo-2 dar se știe că misiunea va dura cel puţin o lună şi cel mult patru, în raport de modul în care se va comporta capsula Crew Dragon cu cei doi astronauţi la bord. Capsula este dotată cu panouri solare care pot funcţiona în condiţii optime doar 119 zile în spaţiu.
Cei doi astronauți vor purta costume concepute tot de compania lui Elon Musk, SpaceX, conform Space.com, preluată de Digi24.
Noile costume albe ce vor fi purtate de astronauţii Bob Behnken şi Doug Hurley sunt complet diferite de costumele portocalii cu care se echipau astronauţii în era navetelor spaţiale construite de NASA: sunt dintr-o singură bucată, care lasă o libertate de mişcare mult mai mare faţă de costumele voluminoase folosite anterior şi care poartă denumirea de ACES (acronimul de la Advanced Crew Escape Suit).
Lansarea de acum reprezintă momentul în care sectorul privat începe să transporte oameni în spaţiu în mod "fiabil şi ieftin", apreciază Peter Diamandis, fondatorul X Prize, proiectul prin care a avut loc primul zbor privat până la limita spaţiului cosmic acum 16 ani, transmite Financial Times, preluat de Mediafax.
„Este vorba de primul sistem spaţial construit în totalitate în mediul comercial şi antreprenorial. Ceea ce face Elon Musk este extraordinar, depăşind industriile subvenţionate de stat din SUA, Rusia şi China", subliniază Peter Diamandis,
Multe dintre tehnologiile utilizate de SpaceX au fost construite prin programele spaţiale guvernamentale în ultimii 60 de ani, compania fiind pe "umerii unor giganţi", subliniază Greg Autry, fost ofiţer de legătură al Casei Albe la NASA.
După suspendarea zborurilor navetelor spaţiale în 2011, Statele Unite au fost nevoite să apeleze la Rusia pentru a transporta astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională, iar costurile au crescut mult.
Dennis Tito, primul turist spaţial, a plătit 20 de milioane de dolari în 2001 pentru a ajunge la Staţia Spaţială Internaţională cu o rachetă rusească. Acum, preţul a ajuns la 90 de milioane de dolari.
O piaţă comercială competitivă ar putea readuce preţul sub 50 de milioane de dolari, apreciază Greg Autry.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro