Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, luni, la Alba Iulia, că pensiile vor fi majorate „cu siguranţă" de la 1 septembrie. Ea a refuzat să înainteze cifre legate de această majorare, dar a făcut trimitere la mai multe scenarii de lucru și a spus că așteaptă evaluarea Finanțelor.
„Pensiile vor creşte. Este şi o obligaţie şi o determinare pe care o avem ca în pofida situaţiei generate de pandemie, cu efect direct asupra economiei, să facem ce trebuie făcut pentru ca românii să aibă pensiile crescute de la 1 septembrie şi acesta este un angajament ferm pe care guvernul îl face. Mai avem câteva zile până când Ministerul Finanţelor va termina evaluarea - eu am obiceiul să vorbesc despre cifre, sume şi decizii doar când am în faţă toate elementele. Se fac, într-adevăr, mai multe scenarii, dar nu are sens să vă confirm sau să vă înaintez alte cifre, pentru că nu aceasta este abordarea pe care eu, personal, o am. Aştept ca Ministerul Finanţelor să ne pună la dispoziţie evaluarea necesară cu privire la încasările în buget în această perioadă deosebit de dificilă din economie şi, în funcţie de ceea ce găsim, cu toată transparenţa, vom explica ce se poate face, în ce calendar şi aşa mai departe", a afirmat Violeta Alexandru, citată de Agerpres.
Ea a spus că „pensiile vor creşte cu siguranţă", pentru că guvernul îşi dă „seama de nevoile pe care le au pensionarii, de a-şi acoperi toate cheltuielile necesare".
Și premierul Ludovic Orban a vorbit luni de majorarea pensiilor, nu înainte de o analiză „extrem de serioasă” și numai după raportul Finanțelor în conformitate cu legea responsabilității fiscal-bugetare și după cel al comisiei de prognoză.
„Obiectivul guvernului pe care îl conduc este să majoreze pensiile, dar această majorare se va face pe baza unor analize extrem de serioase. În primul rând, este vorba de raportul privind starea economiei și a bugetului, raportul la șase luni, care trebuie prezentat de Ministerul Finanțelor în conformitate cu legea responsabilității fiscal-bugetare. De asemenea, al doilea element de analiză îl reprezintă prognozele pe care le vor face pe de o parte Comisia de Prognoză, care e în subordinea guvernului, pe de altă parte prognozele privind evoluția economiei, care sunt formulate de instituții internaționale, prognoze legate de evoluția economiei, mai ales în statele Uniunii Europene, pentru că România este foarte legată de evoluția economiei din statele Uniunii Europene cu care avem aproape 80% din volumul schimburilor comerciale. În funcție de aceste evoluții vom stabili care este procentul cu care vom face majorarea, nimeni nu poate să vă spună acest procent.”, a mai spus spue premierul Ludovic Orban.
Cât privește cifra avansată de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care a exclus o majorare mai mare de 10%, Orban a spus că „ministrul finanțelor, când a evocat posibilitatea unei majorări cu 10%, a făcut-o pe baza unor date intermediare. Când vom avea toate aceste informații vom lua decizia și o vom comunica public. Cert este că ne dorim să creștem pensiile, dar această creștere a pensiilor să poată să fie susținută, nu numai în anul ăsta, ci și în anul următor și peste doi ani, și peste trei ani, și peste patru ani”, a declarat Ludovic Orban.
El a spus că se vor majora inclusiv pensiile sociale.
„În măsura în care se majorează punctul de pensie, în funcție de majorarea punctului de pensie dorim și pentru pensiile minime, așa numitele pensii sociale, care sunt, să existe același procent de creștere a pensiei minime egal cu procentul cu care va crește punctul de pensie”, a mai spus Orban.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro