Ministrul Tătaru: Din 5 sau 6 noiembrie vor ajunge în UPU primele teste rapide

noiembrie 4, 2020

43.000 de teste rapide vor ajunge în primă fază în unitățile de primiri urgențe pentru pacienții suspecți de infectare cu coronavirus. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a arătat că primele vor sosi chiar din 5-6 noiembrie.

Tătaru a spus, miercuri, la Sibiu, că în prima fază vor fi distribuite 43.000 de teste rapide, iar săptămâna viitoare vor fi cumpărate alte 1 milion de teste, "pentru a decolmata aceste unităţi de primiri urgenţe şi pentru a avea un rezultat rapid pentru cei care se prezintă cu simptomatologie”, potrivit Mediafax.

Testele vor fi făcute pacienţilor cu simptome de infecţie respiratorie care ajung în UPU, iar în funcție de rezultat ei sunt repartizați în spitale.

În prezent, testarea se face în funcţie de definiţia de caz şi de unele cazuri particulare, iar capacitatea de testare în România este de cel mult 50.000 de teste în 169 de puncte de testare, unde se fac zilnic 30-37.000 de teste, a explicat Tătaru.

Tătaru a respins posibilitatea introducerii carantinei înainte de alegerile parlamentare.

”Va trebui fiecare dintre noi să nu ajungem nici măcar la anumite carantinări de localităţi. Suntem într-un moment în care putem gestiona aceste lucruri, dar nu putem gestiona singuri ca parte medicală, este şi o parte a populaţiei civile. Suntem pe o creştere a numărului de cazuri, sper să nu fie o creştere mare. Nişte măsuri luate astăzi îşi vor face efectul în 14-28 de zile. Trebuie sa gândim în perspectivă, nu oprim un proces într-o zi, îl oprim într-o perioadă şi nu îl oprim doar noi în spital, tratând pe cei pe care îi avem deja îmbolnăviţi, este şi un sistem care trebuie să reacţioneze în pre-spital”, a adăugat ministrul Sănătății.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro