Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că 80 la sută din managerii spitalelor din țară ar trebui schimbați, însă nu poate lua decizii în acest sens pentru că unitățile sunt în subordinea autorităților locale și nu a ministerului.
„La un moment dat, la începutul pandemiei, am spus că 80% dintre manageri ar trebui schimbați. Îmi mențin aceeași părere”, a spus ministrul la Digi24.
Tătaru a afirmat că în pandemie „sistemul s-a dezgolit” și și-a arătat lipsurile.
„Dacă până în această pandemie unii bănuiam, alții știam ce este sistemul medical, în această pandemie s-a dezgolit. I-am văzut lipsurile toate”, a mai spus Nelu Tătaru.
Tătaru a mai declarat că nu a primit oficial informații referitoare la situațiile din secțiile de terapie intensivă, dar că, în discuții private, colegii i-au mai spus despre secțiile ATI. Totodată, ministrul a subliniat că evaluarea unei terapii intensive se face în alți parametrii față de celelalte secții din spital.
„N-am primit personal, dar din colegi care mi-au spus în diverse discuții, particulare, erau și aceste discuții. De aceea și aceste controale au fost, pentru a vedea dacă acele terapii intensive au capacitatea de a trata pacienții. Evaluarea unei terapii intensive se face în alți parametrii față de celelalte secții din spital. Eu cred foarte mult în medicul curant care adaptează terapia, de aceea trebuie să aibă libertate profesională deplină”, a declarat Nelu Tătaru.
Declarațiile vin în contextul în care zece pacienţi cu COVID-19 au murit în incendiul produs sâmbătă la secția de terapie intensivă de la spitalul din Piatra Neamț.
Medicul Cătălin Denciu, care era de gardă în seara respectivă, a încercat împreună cu două asistente și un alt medic, să salveze oamenii din flăcări. Nu au reușit, pentru că incendiul a fost violent, fiind vorba de stațiile cu oxigen din secția ATI, iar flăcările aprinzându-le combinezoanele de protecție, care li s-au topit. El se află acum în stare gravă la un spital din Bruxelles.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro