Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat sâmbătă, în cadrul audierilor care au avut loc la Parlament, că la nivel naţional există pentru depistarea coronavirusului 10.000 de teste Real Time PCR şi 50.000 de teste rapide în depozitele UNIFARM, conform Agerpres.
"Trăim vremuri care nu au mai existat nici în România, nici în Europa, nici în lume şi trebuie să avem grijă ca procedurile să nu ne omoare înaintea virusului. (...) În momentul de faţă, la nivel naţional, avem peste 10.000 de tip Real Time PCR iar în paralel avem teste rapide. Numai în depozitele UNIFARM sunt 50.000 de teste rapide. (...) Mai fiabile sunt testele de tip Real Time PCR, numai că acestea se realizează la indicaţiile epidemiologice strict. (...) În momentul de faţă se face Real Time PCR în Bucureşti, la 'Victor Babeş', 'Matei Balş', Spitalul Militar Central, am deschis un centru în plus la ANSVSA şi la Institutul 'Cantacuzino'. În plus, există trei centre private. La nivel naţional avem la Iaşi, Craiova, Constanţa, Cluj, Timişoara", a spus Costache.
El a afirmat că se desfăşoară ancheta epidemiologică în cazul tuturor celor infectaţi cu noul tip de coronavirus.
"În faza doi extindem aceste internări în reţeaua de pneumologie, având în vedere că este un virus cu tropism respirator şi mai ales din cauza complicaţiilor, sunt din sfera aparatului respirator, iar în faza trei, pe care vrem să o întârziem cât mai mult, vom merge spre celelalte spitale - spre spitalele mari de urgenţă. (...) Am avut peste 40.000 de intrări în ţară care ne-au şi adus virusul în România. Este de precizat că avem ancheta epidemiologică la toţi cei pozitivi de COVID din România şi 94% sunt veniţi din Italia sau contacţi ai acelora", a susţinut ministrul Sănătăţii.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro