Ministrul Nelu Tătaru anunță control al contractelor de achiziții de la Spitalul Matei Balș

august 4, 2020

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că echipa Corpului de Control pe care a trimis-o la Institutul Matei Balș, condus de Adrian Streinu Cercel, are în vedere și investigații de natură economică. Ministrul s-a referit la contractele de achiziție  medicamentelor și a echipamentelor sanitare, care s-au aflat în centrul unor dezvăluiri de presă.

Și Europa Liberă a scris despre contractele încheiate de Streinu Cercel și un prieten care a angajat-o pe una dintre fiicele directorului de la Matei Balș.

Ministrul Sănătății a amintit că a trimis Corpul de Control după acuzațiile inițiale venite din partea Societății Române de Anestezie și Terapie Intentivă, care au reclamat faptul că secția ATI a Spitalului Balș este condusă ilegal de zece ani de către o doctoriță care nu este specializată în acest domeniu.

„Acum o săptămână am trimis acest corp de control. Acuzele sunt şi de natură economică, a achiziţiilor şi economică. Trebuie să verificăm tot, când avem un răspuns îl vom da. Vreau să văd în ce măsură s-au derulat achiziţiile de medicamente, aparatură medicală”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24.

Fostul partener de afaceri într-o firmă offshore cu Adrian Streinu Cercel, Ion Berciu, a câștigat în ultimii ani contracte de milioane de lei cu spitale din întreaga țară, inclusiv cu Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, unitate condusă de la înființare de Streinu Cercel.

Fiica cea mare a lui Streinu Cercel este angajată atât la institutul Balș condus de tatăl său, cât și la clinica privată a familiei Berciu, care are contracte cu spitalul de stat.

În vara anului trecut, institutul Balș a încheiat cu firma Ducos Trading SRL două contracte cadru. Unul pentru reactivi și consumabile, în valoare de 4.369.680 de lei și altul, în valoare de 4.077.702 de lei pentru „consumabile terapie intensivă”, în total aproximativ 1.750.000 de euro.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro