Ministrul Educației, Daniel David, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că împreună cu consilierii săi lucrează la 'diagnosticul' sistemului de educație, iar un raport în acest sens ar urma să fie publicat la sfârșitul lunii mai.
'Am început deja acest demers cu consilierii pe care îi am să facem un diagnostic al sistemului. Eu știu că se fac multe rapoarte. Le știți și voi. (...) Pe mine mă interesează să avem un raport de alt tip. Adică unul care să mă ajute să gândesc pe termen mediu și lung politici bazate pe dovezi. Pentru mine este foarte importantă această abordare. (...) Noi ar trebui să avem niște politici foarte, foarte predictive, oamenii să știe cam ce se întâmplă, ce se va întâmpla, indiferent de coloratura politică mai de centru - dreapta sau centru - stânga. (...) Acel raport ar trebui să identifice lucrurile bune pe care le avem și care sunt cauzele pentru aceste lucruri bune, astfel încât să știm să le păstrăm și să le dezvoltăm. Lucrurile proaste care există în sistem - astfel încât să le căutăm cauzele și să vedem cum le modificăm', a explicat Daniel David.
Sursa Youtube
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro