Ministrul Educației: Copiii din București merg luni la școli și grădinițe

octombrie 18, 2020

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru Edupedu.ro că în condițiile în care „nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi, exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării”.

Monica Anisie a precizat că, luni, începând cu ora 8, a convocat inspectorii școlari pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice online.

Declarațiile ministrului Educației vin în contextul în care prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a spus, pentru Edupedu.ro, că nu va fi convocată, duminică, o reuniune a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, ci luni va fi luată o decizie cu privire la școli.

Rata de infectare în București a depășit duminică pragul de 3 la mia de locuitori, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică. Acest lucru ar putea plasa Bucureștiul în scenariul roșu. Autoritățile ar urma să ia măsuri suplimentare de restricție.

 

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru Edupedu.ro – după ce prefectul Capitalei a anunțat că abia mâine sau poimâine va convoca în ședință Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență ca urmare a depășirii ratei de infectare de 3 la mie -, că elevii și copiii de grădiniță din Capitală “mâine se prezintă la unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile din ordinul comun, activitățile desfășurându-se în conformitate cu scenariul 2, ca până acum”.

Contactată de Edupedu.ro, Anisie a anunțat că “dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi, exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării”.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro