Virgil Popescu a criticat practica actuală a furnizorilor de gaze naturale de a trimite clienţilor oferte de contracte pentru perioada de după liberalizarea pieţei la un preţ similar cu cel din contractele anterioare este o golănie, în condiţiile în care preţul de achiziţie al gazelor de către furnizori va fi mult mai mic după liberalizare, și anunțat că va lua măsuri pentru remedierea situației.
„Ceea ce fac furnizorii în momentul de faţă - să trimită oferte (pentru perioada de după 1 iulie 2020, când se liberalizează piaţa gazelor naturale, n.r.), 'semnaţi cu noi', că vă ţinem preţul constant, eventual vi-l mai scădem cu un 1-2-3 lei, iar mi se pare o golănie, ca să-i spun tot aşa, pentru că nu poţi să vii în acest program de Gas Programme Release în care tu (furnizorii de gaze, n.r.) nu cumperi gazul la 25 (de lei/MWh, n.r.), dar îl cumperi la 28, la 30 de lei, deci cu mult sub preţul cu care îl cumpărai, şi tu menţii preţul către clientul casnic sau către clientul industrial care îţi este captiv la acelaşi preţ. Ori acest lucru nu se poate întâmpla, acest lucru nu va rămâne aşa, o să am o întâlnire cu furnizorii să le explic că reducerea sau cel puţin parte din reducerea preţului la achiziţie să se regăsească în preţul consumatorului", a afirmat Virgil Popescu, citat de Agerpres.
Guvernul poate interveni pentru limitarea adaosurilor comerciale practicate de furnizorii de gaze naturale, pe baza Legii Concurenţei, a mai arătat oficialul.
„Dacă nu, am discutat cu Consiliul Concurenţei şi avem modalitate de intervenţie, pe Legea Concurenţei, nu-i vom lăsa ca profitul pe care l-ar putea obţine din diminuarea preţului la gaze, tot pe seama producătorilor, pentru că tot producătorii vor fi cei fraieriţi, de data asta preţul este jos şi n-ai ce să-i faci... Ne vom asigura că acea diferenţă se va regăsi în jos în factură. Avem instrumente pe Legea Concurenţei. Noi am discutat deja cu Consiliul Concurenţei, el urmăreşte foarte bine comportamentul în piaţă al jucătorilor furnizori de gaze, şi vom lua măsuri: vom interveni în Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi le vom limita adaosurile, dacă vor distorsiona piaţa şi nu vor înţelege că nu poţi să exploatezi acest moment pe seama producătorilor şi a consumatorilor. (...) Nu vreau speculaţii pe piaţă şi mă voi uita ca să nu existe speculaţii pe piaţă. Vă spun foarte ferm că vom interveni dacă vom vedea comportament (neconcurenţial al furnizorilor, n.r.)", a adăugat Virgil Popescu.
Ministrul Economiei și Energiei a subliniat că în prezent preţul gazelor naturale în hub-ul de la Baumgarten este foarte mic, de aproximativ 25 de lei per megawat.
„Ordonanţa 114 a fost o golănie făcută pe faţă la acea vreme de Dragnea şi de PSD şi de Vâlcov, iar noi în momentul în care am preluat guvernarea, pe 4 noiembrie, este primul lucru pe care ne-am asumat că-l abrogăm, şi l-am abrogat. Am negociat cu Comisia Europeană, pentru că acea Ordonanţă 114 ne-a adus şi un infringement, şi am promis - şi ne ţinem de cuvânt - liberalizarea preţului la gaze naturale începând cu data de 1 iulie, şi a energiei electrice la 1 ianuarie 2021. Neştiind vreodată că vom ajunge în această situaţie a pandemiei, care ne-a afectat pe toţi, inclusiv industria de petrol şi gaze, practic putem spune că data de 1 iulie este o dată extraordinar de bună pentru a liberaliza preţul la gaze naturale - preţul pe pieţele europene fiind foarte mic. Practic, acum, astăzi, preţul la gaze naturale de la principalul hub de la Viena de la Baumgarten este în acest moment undeva la 25 de lei pe megawat. La noi e mai mult decât dublu. (Pandemia, n.r.) este o conjunctură de piaţă care nu te gândeşti că ai putea s-o trăieşti de mai multe ori în viaţă", a precizat Virgil Popescu.
Oficialul a dat asigurări că la iarnă preţul de pe facturile de gaze naturale ale populaţiei vor scădea.
„Mă aştept ca şi la energie electrică, chiar dacă tariful e reglementat, să avem o scădere (pe factură, n.r.), nu mare, ci mică, 1-2%, dar să văd o scădere a preţului la energie electrică, iar la gaze naturale mă aştept la o scădere a preţului. Vreau să regăsesc scăderea preţului de achiziţie în preţul consumatorului, pentru că distribuţia nu a crescut şi nu au de ce să-şi mărească profitul pe seama clienţilor casnici. (...) Mă aştept ca şi în perioada de iarnă preţul să fie mai mic şi mă aştept ca preţul mediu să fie mai mic, pentru că estimările noastre sunt că în România se va tranzacţiona gaz, chiar pentru perioada de iarnă, undeva în jurul cifrei de 50 de lei, poate 55 de lei maxim. Asta înseamnă că este sub preţul achiziţiei din momentul de faţă, asta înseamnă că oricum preţul trebuie să scadă pe factură, inclusiv iarna. Iar dacă luăm o medie iarnă-vară, va trebui să avem o scădere care să se simtă în buzunarul românilor şi vă spun sincer că vom urmări acest lucru. Dacă nu se va întâmpla acest lucru de bună-voie, vom interveni pe Legea Concurenţei. Nu putem lăsa ca cineva să profite de pe urma acestei liberalizări, care până la urmă este o liberalizare făcută ca să scadă preţul cetăţeanului, clientului industrial, să câştige toată lumea", a încheiat Virgil Popescu.
Până la 1 iulie, consumatorii casnici ar trebui să-și aleagă un furnizor concurențial de gaze, piața reglementată urmând a fi desființată, iar prețurile fiind liberalizate complet. Consumatorii casnici care, din lipsă de informare sau din dezinteres, nu-și vor căuta un furnizor concurențial până la finalul lunii iunie, nu vor rămâne fără gaze, ci vor beneficia de o perioadă de tranziție de un an, plătind însă nu un preț reglementat, ca în prezent, ci prețul din oferta concurențială trimisă de actualul furnizor.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro