Cele mai importante proiecte ale Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale au fost deblocate. Ministrul Dan Nica a anuntat masurile pe care le-a luat pentru deblocarea proiectelor ministerului in cadrul unui eveniment IT&C care a avut loc marti, 11 septembrie 2012, la Bucuresti. Printre proiectele pe care acesta le-a mentionat se numara proiectul de broadband Ro-NET, demersurile facute pentru proiectele de interoperabilitate si proiectul de eliberare online a actelor de stare civila.
„Am dat drumul la tot ce era blocat. Ma refer la toate proiectele care erau compromise. L-am repornit inclusiv pe cel de broadband” a declarat ministrul Nica. Acesta a precizat ca, la inceputul lunii august, doua licitatii au fost urcate pe SEAP. Prima dintre ele se refera la achizitionarea de servicii de consultanta pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate in cadrul proiectului RO-NET, iar cea de-a doua la achizitia serviciilor necesare asigurarii managementului de proiect al RO-NET-„Construirea unei infrastructuri nationale de broadband in zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale”.
„Este un proiect major si cerinta Comisiei Europene este sa ai un consultant de renume international care sa iti faca studiul si proiectul. Proiectul trebuie aprobat de Comisia Europeana, avand valoare de peste 50 milioane de euro. Nu inteleg de ce s-au pierdut trei ani de zile nefacandu-se nimic. Pericolul de a pierde proiectul de broadband a fost unul urias. Practic, in ultimul moment am reusit sa il salvam si sa ii dam drumul” a subliniat ministrul Comunicatiilor.
Dan Nica a mai mentionat in cadrul aceleeasi declaratii si eforturile facute pentru deblocarea proiectelor de interoperabilitate: „Nu s-a facut nimic. A fost anuntul, a fost proiectul, nu s-a facut nimic timp de doi ani de zile si, normal, apare riscul de anulare a lui.” Ministrul a mai facut referiri la demersurile sustinute realizate impreuna cu Ministerul Finantelor pentru repornirea proiectului de 15 milioane de dolari privind eliberarea online a actelor de stare civila. Conform declaratiilor ministrului Nica, in acest moment, proiectul se afla din nou in bugetul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro