Ministrul Apărării, în SUA pentru discuții despre securitatea în Marea Neagră

octombrie 7, 2020

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a plecat în Statele Unite în cadrul unei vizite oficiale, la invitația secretarului american al apărării Mark Esper. Vizita, întinsă pe parcul a patru zile, are ca temă principală securitatea în Marea Neagră. Marți, în ședința CSAT s-a discutat explicit despre „consolidarea capabilităților militare ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre".

„Vom avea mai multe întâlniri la Washington, D.C. cu înalți oficiali americani în care vom aborda preocupările noastre legate de evoluțiile din domeniul securității în regiunea Mării Negre, și, în context, necesitatea unei abordări coerente și consistente a posturii de apărare și descurajare în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice", a declarat ministrul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat MApN.

Alte teme vor viza înzestrarea Armatei Române și consolidarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite.

„Vom reafirma angajamentul României de a continua pe direcția dezvoltării capacității sale de apărare prin programe de instruire și de înzestrare cu sisteme de armament și echipamente performante și vom discuta despre modalitățile de consolidare a Parteneriatului strategic cu SUA“, a declarat Nicolae Ciucă.

Ministrul apărării naționale este însoțit în vizita oficială din SUA de șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu și de Simona Cojocaru, secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale.

Cu o zi înainte de debutul vizitei în SUA, marți, ministrul Apărării a participat la o dezbatere în sistem de videoconferință despre relațiile româno-americane, organizată de think tank-ul „The Heritage Foundation”, din Washigton D.C.

„Am punctat relațiile consistente existente la nivelul apărării între România și Statele Unite ale Americii. Parteneriatul Strategic RO-SUA reprezintă unul dintre pilonii fundamentali în arhitectura de securitate şi apărare a României. Avem nevoie de o abordare unitară a prezenței aliate, respectiv a SUA, în măsură să răspundă provocărilor la adresa securității euroatlantice. România rămâne un partener serios, de încredere, care își menține angajamentele luate și rămâne alături de aliați până la îndeplinirea obiectivelor”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Revenind la securitatea în Marea Neagră, în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării de marți s-a discutat despre „consolidarea capabilităților militare ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre".

Analiza strategică a apărării, „într-o perioadă în care provocările la adresa securității și apărării au căpătat noi valențe”, iar procesele de planificare strategică inițiate acum vor influența securitatea și apărarea regională în următoarele decenii, ține cont de „consolidarea capabilităților militare ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre, desfășurarea procesului de reflecție strategică la nivelul NATO, aprobarea unei noi strategii și adaptarea posturii Alianței, inițierea procesului de relocare a unor forțe SUA în Europa, toate suprapuse peste efectele pandemiei de COVID 19”, transmite Administrația Prezidențială într-un comunicat remis presei după ședința CSAT de marți.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro