Miniștrii de externe ai UE și secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, reuniune despre relațiile transatlantice

iunie 14, 2020

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu va participa luni la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, în cadrul căreia va fi prezent și secretarul de stat american, Mike Pompeo, informează, duminică, MAE.

„Principalul subiect de discuție pe agenda miniștrilor va viza relațiile transatlantice, cu participarea secretarului de stat american, Mike Pompeo. Miniștrii vor avea o discuție strategică, cu accent pe importanța parteneriatului UE-SUA”, potrivit Ministrului Afacerilor Externe (MAE).

În acest cadru, discuțiile vor fi concentrate și pe consecințele internaționale ale crizei generate de pandemia COVID-19 și pe consolidarea cooperării transatlantice, inclusiv din perspectiva conjugării eforturilor Uniunii Europene și ale SUA pentru combaterea dezinformării.

O altă temă pe care o vor aborda miniștrii europeni cu oficialul american va fi relația cu China, cu obiectivul de a spori dialogul și coordonarea UE-SUA pe acest palier.

De asemenea, va avea loc un schimb de opinii cu oficialul american privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu (PPOM), respectiv Vecinătatea Estică, cu accent pe situația din Ucraina.

„Ministrul Bogdan Aurescu va transmite un mesaj de unitate și pragmatism, precum și necesitatea consolidării legăturii transatlantice, actualul context marcat de efectele pandemiei COVID-19 evidențiind suplimentar importanța acestei relații”, precizează MAE.

Șeful diplomației române va aborda și tema securității energetice și a conectivității, un exemplu relevant al cooperării transatlantice fiind reprezentat de potențialul Inițiativei celor Trei Mări (I3M), care trebuie aprofundat. De asemenea, va sublinia necesitatea menținerii unei prezențe americane solide în

zonele afectate de conflicte prelungite, în special din Vecinătatea Estică.

„La secțiunea aspecte curente, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri externe și Politica de securitate, Josep Borrell, se va referi la pregătirea Conferinței internaționale de parteneriat cu Sudan (Berlin, 25 iunie 2020) și la Concluziile Consiliului privind securitatea și apărarea”, conchide sursa citată.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro