Sportivii romani vor putea fi din nou premiați pentru rezultatele obținute la Campionatele Naționale. Astăzi, la propunerea Ministerului Tineretului și Sportului, Guvernul Romaniei a adoptat modificarea Ordonanței 57/2015, cel mai recent act normativ care menținea blocarea premierilor la nivel național. Sunt foarte bucuroasă că, după patru ani de intrerupere, putem premia din nou performanțele sportivilor romani obținute la nivel național. Sprijinul acordat de Guvern, de premierul Dacian Cioloș, pentru readucerea normalității in recunoașterea valorii rezultatelor sportive, este o măsură de recompensare necesară și motivantă. Sunt increzătoare că, in acest fel, aprecierea de care sportivii se vor bucura va aduce un plus de motivație pe drumul către marea performanță, a declarat Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului. Astfel, incepand cu data de 1 august a.c., pentru performanțele deosebite obținute in competiții sportive, Ministerul Tineretului și Sportului, COSR, federațiile sportive naționale, Federația Sportului Școlar și Universitar, ministerele și alte instituții centrale care au in subordine structuri sportive, pot acorda sportivilor, in funcție de valoarea performanței, de importanța și amploarea competiției, de contribuția personală și in limita bugetului aprobat, premii/recompense in lei și/sau in obiecte, pană la valoarea sumelor prevăzute in tabelul prezentat in Anexă.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro