Ministerul Sanatatii anunta bani europeni pentru cabinetele medicale din sate

septembrie 6, 2012

Ministerul Sanatatii anunta cadrele medicale care detin sau intentioneaza sa infiinteze cabinete medicale in zonele rurale, precum si societatile medicale din aceste zone, ca pot obtine finantare nerambursabila pentru activitatea pe care o desfasoara, prin intermediul Programului National pentru Dezvoltare Rurala derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR).

La inceputul saptamanii s-a deschis linia de finantare din cadrul Programului National pentru Dezvoltare Rurala, axa III, masura. 3.1.2. – Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi, potrivit paginii de web www.apdrp.ro, a Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala.

Conform Programului, medicii, dar si societatile comerciale din mediul rural pot obtine fonduri nerambursabile pentru a realiza investitii in serviciile de sanatate umana, asistenta medicala ambulatorie si stomatologica, asistenta medicala generala, specializata, dar si in alte domenii (dispozitive medicale).

Suma pusa la dispozitie prin acest Program, masura 3.1.2 este de 134.668.992 Euro.

Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfasoara in perioada 3 – 28 septembrie 2012.

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) este Autoritatea de Management a acestui Program si apartine Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro