Ministerul Educației: Aproape un sfert din școli nu au internet

septembrie 3, 2020

5.000 din cele 22.000 de clădiri școlare nu au conexiune la internet în prezent, într-un moment în care scenarii precum școala online devin tot mai necesare în contextul pandemiei de coronavirus. Dintre ele, doar puțin peste jumătate s-ar putea să fie conectate până la începutul anului școlar.

„Pot să anunţ acum în premieră, având în vedere faptul că s-a lucrat până târziu aseară la identificarea punctuală a clădirilor unităţilor care pot fi conectate că, până în data de 14 septembrie, din cele aproximativ 5.000 de clădiri care nu sunt conectate în acest moment, se vor face demersuri pentru 2.800 de clădiri ca să fie conectate până la momentul 14 septembrie, când se reiau cursurile", a declarat Jean Badea, consilier în Ministerul Educației, potrivit Agerpres.

Badea a arătat că, la nivel guvernamental, a fost constituit un grup de lucru la care au participat factorii decidenţi, ministerele de resort şi operatorii din sectorul telecom, dar cea mai mare problema va continua să fie în mediile defavorizate.

„Sperăm ca începutul anului şcolar să ne găsească cu un număr cât mai mic de unităţi în care nu ajunge resursa de internet. Avantajul este că în zonele respective, cu comunităţi mici, va exista posibilitatea ca învăţământul să se desfăşoare faţă în faţă, deci resursa de internet nu este indispensabilă, ceea ce nu înseamnă că nu este necesară. Cu siguranţă este necesară, dar procesul de educaţie va putea continua şi până când resursa de internet va ajunge şi în comunitatea respectivă", a completat Badea. 

Școala va reîncepe din 14 septembrie, iar felul în care se vor desfășura orele va depinde de trei scenarii diferite:

Scenariul verde – cu toți copiii la școală
Scenariul galben – cu preșcolarii și clasele primare zilnic la școală, dar și a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a. Ceilalți elevi de la gimnaziu vin prin rotație la școală.
Scenariul roșu – toți elevii fac școală online

Nelu Tătaru a subliniat că autorităţile îşi doresc şi consideră că multe şcoli pot desfăşura activitatea în condiţiile scenariului 1.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile de învățământ vor urma unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate (numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori).

Alegerea unuia dintre cele trei scenarii revine autorităților locale.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro