Ministerul Educației a publicat modelele de test pentru simularea bacalaureatului și evaluării naționale

martie 30, 2020

Ministerul Educației a publicat luni modelele de test pentru examenele de evaluare națională și bacalaureat.

Baremele de notare vor fi făcute publice vineri, pe 3 aprilie. 

„În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale, Ministerul Educației și Cercetării a publicat un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susține examenele naționale.

Resursele de antrenament tip test, realizate împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, respectă modelul subiectului de examen. Obiectivul acestora este acela de a exersa în această săptămână și de a continua efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene.

Baremele de evaluare și de notare vor fi publicate pe același site, vineri, 3 aprilie 2020. Rolul acestora este de autoevaluare și calibrare a modului în care au fost redactate răspunsurile.

Totodată, în cadrul emisiunilor Teleșcoala vor fi prezentate unele soluții ale acestor teste de antrenament, cu explicațiile necesare pentru a înțelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare și de notare”, transmite Ministerul Educației. 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro