Mii de moruni, specie aflată în pericol, au fost eliberați în Dunăre

Peste 7.000 de moruni au fost eliberați în Dunăre pentru a marca Ziua Dunării 2020, transmite World Wildlife Fund (WWF), într-un comunicat de presă. Sute de persoane din toată Europa au susținut un apel de strângere de fonduri demarat de WWF-Bulgaria, iar, acum, fiecare este mândrul proprietar al unui sturion care poate ajunge și la 4,5 metri și 1000 kg. 

Cea mai recentă acțiune vine după câteva altele, din anii precedenți, ce au avut loc în Ungaria, Bulgaria, România și Austria, și contribuie la sporirea eforturile de a salva unul dintre cei mai celebre specii, aflate pe cale de dispariție în lume.

Special crescute pe hrană naturală în rezervoarele de apă care au imitat fluxurile râurilor și au fost testate genetic pentru a se asigura că sunt similare Dunării, morunii, recent eliberați, care au până la 3 luni, au o șansă excelentă de a găsi hrană și de a evita prădătorii și de a supraviețui unei lungi migrații, până în Delta Dunării.

Toți sturionii au fost etichetați, astfel încât WWF și partenerii săi vor putea să-i urmeze pe parcursul călătoriei lor spre Marea Neagră și să monitorizeze dezvoltarea lor ulterioară. Monitorizarea va oferi, de asemenea, informații critice despre comportamentul lor, cum ar fi modelele migrației și habitatele cheie.

Alături de alte cinci specii de sturioni din Dunăre, numărul de moruni s-a prăbușit în ultimele decenii din cauza pescuitului excesiv și a barajelor care le blochează rutele migratorii. Cea mai gravă amenințare pentru supraviețuirea lor, astăzi, este braconajul înfloritor pentru a furniza comerțul ilegal în Europa de carne și caviar sălbatic.

În cadrul UE, Dunărea este singurul râu rămas cu populații de sturioni care reproduc în mod natural. Sturionul și alte specii de pești migratori reprezintă patrimoniul istoric, economic și natural al Dunării. Mai mult, ele sunt indicatoare ale stării ecologice a cursurilor de apă ale râului, în special în ceea ce privește funcția râului ca coridor ecologic.

Prin urmare, acțiunile transnaționale de gestionare și restaurare pentru restabilirea acestor coridoare ca rute de migrație și de luptă împotriva braconajului, precum și stocarea cu specii autohtone, cum ar fi morunul, sunt esențiale până când se va obține din nou o populație de sine stătătoare.

„Vom continua să eliberam sturion în Dunăre, dar acesta nu este o soluție pe termen lung. Trebuie să oprim pescuitul ilegal, să îmbunătățim gestionarea transnațională a Dunării și să restabilim părțile degradate ale bazinului hidrografic – lucrări de care vor beneficia oamenii și natură, precum și speciile de sturion”, a declarat Beate Striebel, inițiatitoare programului WWF Lead Global Sturgeon.

„Acesta este obiectivul nostru – să ajutăm la restaurarea Dunării, astfel încât acest tânăr sturion să poată supraviețui și să prospere la întoarcere”, a adăugat ea.

Fondurile acțiunea din prezent au fost donate de 1399 de persoane din întreaga Europă care au contribuit la proiect prin prima campanie de strângere de fonduri online derulată de WWF pentru sturioni. Pentru costul echivalent de 2 cupe de înghețată sau o halbă de bere, doritorii ar putea achiziționa un mic sturion  pentru eliberare în Dunăre.

Ziua Dunării a fost înființată în 2004 de Comisia Internațională pentru Protecția Dunării (ICPDR) și face parte integrantă din cooperarea tuturor celor 14 state părți la Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a Dunării.

 

 

 

Sursa: europalibera.org