Dacă tot a venit vara, înseamnă că a venit și sezonul salatelor cu brânză de capră sau cu telemea de oaie. Pur și simplu, salata cu brânză și roșii este un must, mai ales vara. Gândește-te cum ajungi acasă după o zi toridă de vară și cum scoți din frigider niște roșii, le tai feliuțe și le arunci într-un bol. Mai lipsește ceva? Normal, uleiul de măsline și brânza rece și sărată care are cel mai bun gust alături de niște roșii bune și zemoase. Deja știm că ți s-a făcut poftă, dar nu uita și de sucul acela de roșii de pe fundul castronului care este printre cele mai bune părți. Însă, brânzeturile nu se folosesc doar la salată, ci și în alte combinații.
În lumea culinară, brânzeturile sunt printre cele mai iubite alimente. Fie că vorbim despre brânzeturile franțuzești sau despre cele românești și mai tradiționale, întreaga categorie de brânzeturi merită un loc pe podium. De ce? Pentru că ajută la crearea unor mâncăruri care pur și simplu wow.
În acest articol o să rămânem la noi în țară și o să îți prezentăm câteva idei de rețete și preparate care conțin telemea, brânză de capră și perle de brânză. Îți garantăm că toate trei o să dea un twist aproape oricărei rețete. Așa că, dacă ești un mare fan al brânzeturilor și ai mânca toată ziua astfel de produse, ar trebui să mănânci ceva înainte, pentru că este periculos să citești acest articol dacă îți este foame. Sau poți să îl citești și în timp ce îți pregătești o salată sau mănânci niște telemea goală sau cu orice altceva.
O să începem cu prima rețetă care conține telemea. Îți dăm și un mic indiciu, am vorbit mai sus despre ea, este foarte bună, dar și foarte fresh, mai ales vara. Da, este vorba despre o salată cu telemea și legume.
Ingredientele pentru salată sunt: roșii mari și zemoase, luate din piață, un castravete crocant și aromat, un ardei gras colorat și o ceapă roșie. Și să nu uiți de oregano și ulei de măsline, dar și un strop de sare. Însă, piesa de rezistență este tot telemeaua, o gasiti si pe Freshful. De ce este telemeaua atât de importantă? Pentru că ea ține toate legumele unite, adăugând o notă sărată și completând perfect savoarea legumelor. O poți tăia fie cubulețe sau fie poți să o razi. Cel mai important este să fie prezentă în salată.
Telemeaua de capră este pur și simplu o vedetă printre brânzeturi, cel puțin la nivelul țării noastre. De ce? Pentru că are acel gust specific, foarte sărat. Tocmai de-asta trecem și la a doua rețetă, rulouri cu brânză de capră și spanac. Sunt excelente dacă preferi un snack crocant, sărat și sănătos. În plus, mai este și ușor să le faci, așa că dacă ai o petrecere și vrei să aduci o gustare bună pentru toți, încearcă rulourile de spanac cu brânză de capră.
Iei niște foi de aluat și pui prima dată spanacul, după aceea vine și brânza de capră și după ce ai obținut acest mix, le rulezi, le tai, le așezi într-o tavă cu hârtie de copt și le bagi la cuptor până când devin aurii. Și asta a fost, după vreo 10-15 minute le scoți din cuptor și le savurezi.
Nu puteam să vorbim despre brânzeturi și să nu amintim despre perle de brânză. În ultima rețetă îți arătăm un fel de mâncare de care probabil nu ai auzit, paste cu perle de brânză și sos de roșii.
Iei o porție sau două de paste, le gătești al dente, le amesteci cu un sos de roșii și perle de brânză, pe care le încălzești ușor. Și eventual poți să mai pui usturoi dacă vrei.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro