Micul dejun, cea mai importantă masă a zilei

aprilie 5, 2014

Se spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Oamenii de știință au descoperit, în cadrul cercetărilor efectuate de-a lungul timpului, că renunțarea la micul dejun este asociată cu numeroase riscuri pentru sănătate, de la hipertensiunea arterială până la obezitate și nivel ridicat de colesterol în sânge.

Dieteticienii şi nutriţioniştii din lumea întreagă laudă virtuţile micului-dejun. În toate regimurile alimentare pentru slăbit este recomandat un mic-dejun echilibrat şi variat. Organismul are nevoie de nutrienți pentru a funcționa în mod corect și pentru a se menține în formă, iar privarea acestuia de hrană la începutul zilei înseamnă inducerea unor disfuncționalități la nivel organic.

Un mic dejun sănătos îţi dă energie pentru întreaga zi, îţi hrăneşte creierul şi te ajută să faci alegeri alimentare corecte la prânz şi cină. Din păcate, micul dejun este masa la care mulți oameni renunță pentru că preferă să doarmă mai mult sau speră că aşa vor slăbi. De fapt, un mic dejun sănătos îţi dă mai multă energie decât 15 minute de somn şi chiar te ajută să slăbeşti mai repede. Potrivit unui studiu american, persoanele care sar peste micul-dejun se îngraşă mai mult, suferă mai des de diabet şi au o concentraţie de colesterol mai ridicată.

Specialiștii în sănătate spun că nu doar consumul micului dejun este important, ci și momentul zilei în care el are loc. În general, este bine ca prima masă a zilei să fie consumată la circa 30 de minute după trezire, când organismul simte cel mai mult nevoia să pună capăt postului alimentar de peste noapte.

Consumarea mesei de dimineață creşte aportul de nutrienţi, iar cantităţile de fibre, de vitamine şi minerale în special calciu, fier şi magneziu din organism devin mai ridicate. De asemenea, ea ajută la prevenirea apariţiei senzaţiei de foame, ceea ce poate duce la consumarea unor alimente sănătoase, cu puţine calorii, pe parcursul zilei. Un mic dejun echilibrat combină carbohidrații de calitate cu fibre și proteine. În acest fel, nutrienții se transformă aproape integral în energie, iar senzația de sațietate persistă de-a lungul zilei și sistemul digestiv funcționează excelent.

Printre alimentele care trebuie consumate în fiecare dimineață se numără cerealele integrale, ouăle, laptele degresat, iaurtul degresat, untul de migdale, afinele, bananele, pepenele galben, pepenele roșu, grepfrutul, ceaiul verde și sucul de portocale.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro