Metropola TV propune telespectatorilor ei, și în acest an, ediții speciale de 1 Decembrie, marcând astfel, cum se cuvinte, una dintre cele mai importante zile din istoria Patriei, Marea Unire.
De la ora 10:00, Oana Lovin și Rafaelo Varga aduc în fața privitorilor o „Ediție Specială” plină de simboluri, o ediție specială în care emoția acestei imense sărbători va fi subiectul principal.
„Vom aduce mesajul nostru de recunoștință celor care de-a lungul timpului s-au jertfit pentru România.”, spune Oana Lovin.
„Vom privi spre viitor cu credința că ziua Marii Unirii trebuie să se întâmple de 365 de ori pe an. La mulți ani, România!”, completează Rafaelo Varga.
Programul special va continua apoi cu o ediție specială a emisiunii „Retrospectiva Săptămânii”, de la ora 19:00, unde Mariana Zberianu o va avea invitată pe Adriana Preda, prima româncă selectată în prestigiosul program Obama Scholars, program susținut și dezvoltat de Barack Obama.
“I-am obișnuit pe telespectatorii noștri, de fapt, pe toți românii care ne urmăresc în întreaga lume, să le aduc mereu în case oameni minunați, oameni care, dincolo de faptul că sunt profesioniști desăvârșiți, își păstrează modestia, bunătatea și, poate cel mai important, continua să fie empatici față de cei din jur și să îi ajute pe cei care au nevoie. Adriana Preda este unul dintre acești români și conduce o organizație care sprijină copiii și adolescenții vulnerabili. Și, ca să înțelegeți și mai bine de ce este unul dintre românii excepționali, Adriana vrea ca după ce a finaliza programul Obama Scholars să revină în țară pentru a dezvolta în continuare asociația de care se ocupă și pentru a răspunde cât mai bine nevoilor copiilor și adolescenților aflați în îngrijire instituțională“, ne-a spus Mariana Zberianu, realizator Retrospectiva Săptămânii.
Apoi, de la ora 20:00, H.D. Hartmann le propune telespectatorilor Metropola TV o discuție cu Anca Dragău, Fostul Președinte al Senatului, și Viorica Dăncilă, Fostul Prim Ministru al României.
Iar, de la ora 21:00, Cezara Munteanu aduce în casele românilor o ediție specială a emisiunii „Dragoste de România”, o poveste frumoasă menită să ne reamintească o dată și încă o dată cât de frumos este să fii român și să simți românește.
Programele Metropola TV pot fi urmărite pe următoarele frecvențe:
1. Digi poziția 41 HD, 42 SD
2. Orange TV poziția 125 SD
3. Vodafone poziția 804 SD
4. INES poziția 203 HD
5. NEXTGEN poziția 12
Românii din diaspora pot recepționa Metropola TV și prin satelit:
1. NECODAT PE SATELIT
Satelit: THOR 6
Locație orbitala: 0.8 VEST
Frecventa: 12092 H
Rata simbol: 28000 kSps
2. Orange TV pe satelit
Satelit: HELLAS SAT 3
Locație orbitala: 39.0 EST
Frecventa: 12405 V
Rata simbol: 30000 kSps
Poziția 125
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro