Medic ATI: Există riscul ca spitalele Covid să fie depășite, să intrăm în scenariul roșu

octombrie 9, 2020

”În noiembrie, decembrie vor fi absolut toate terapiile intensive din tot Bucureștiul pline”, a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă, medicul ATI, Laura Zarafin, de la Spitalul Colentina din București.

Având în vedere numărul din ce în ce mai mare de cazuri, cu mai mult de 3000 de noi îmbolnăviri pe zi, ea atrage atenția că în câteva săptămâni, se va ajunge la un scenariu mai grav decât până acum, la așa-numita fază a treia din Planul Alb, elaborat de autorități în martie. Anume, la situația în care capacitatea secțiilor de ATI din spitalele de boli infecțioase, pneumoftiziologie și a celor de întărire, dedicate tratării Covid în faza 2, este depășită.

În acest scenariu 3 al ”Planului alb”, toți pacienții non-COVID din secțiile ATI din Spitalele de Urgență ar trebui transferați pentru tratament ce necesită în continuare asistență ATI, în secțiile unităților private.

Medicul Laura Zarafin nu vede o altă soluție decât mobilizarea completă a tuturor medicilor disponibili și o mai bună cooperare între public și privat: „Resursa umană este cheia prin care vom depăși acest moment. Fie că vorbim de public sau privat.”

Conform ultimului bilanț oficial, cel de joi, pe secțiile de terapie intensivă sunt internați 607 pacienți cu coronavirus. Ultima zi a oferit și un record de 3.130 de noi infectări, cifrele fiind în continuă creștere în ultimele zile.

Spre comparație, în perioada stării de urgență și a carantinei la nivel național, numărul de infectări zilnice varia între 300 și 400 de cazuri, iar cel a pacienților pe secțiile de terapie intensivă nu a depășit niciodată pragul de 300, fiind constant între 200 și 250 în cea mai mare parte a lunilor aprilie și mai.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro