Media Image Group lanseaza un produs de monitorizare electorala

septembrie 29, 2008

Agentia de monitorizare a presei Media Image Group lanseaza, din octombrie, un nou produs - Electoral Focus Report - destinat candidatilor la alegerile parlamentare din toamna acestui an.

"Am pornit de la ideea ca aceasta campanie electorala va fi diferita de toate celelalte de pana acum datorita introducerii votului uninominal. Pentru fiecare candidat va fi mai important sa observe cum si ce releva media despre el si despre contra-candidatii sai din colegiul electoral in care candideaza si mai putin care este imaginea partidului in ansamblu sau a candidatilor din alte colegii", a precizat Miron Mateescu, Director de Marketing, Media Image Group.
Acest tip de raport sumarizeaza si ordoneaza aparitiile in media (presa scrisa, radio si televiziune) ale tuturor candidatilor dintr-un colegiu electoral tocmai pentru a indeparta "balastul" informational si a le supune atentiei doar acele stiri cu impact direct asupra fiecaruia dintre ei. "Fiecare raport de monitorizare va fi insotit si de accesul la o arhiva proprie, o baza de date cu multiple posibilitati de sortare si catalogare a informatiei. Tot cu ajutorul acestei baze de date se poate alcatui o analiza simpla de imagine fara foarte mare greutate", a adaugat Miron Mateescu.
Infiintata in ianuarie 1999, Media Image este cea mai importanta companie de monitorizare de media independenta din Romania, acoperind toate publicatiile din cele 40 de resedinte de judet si din capitala (peste 700 de titluri), precum si presa audiovizuala centrala si cea online. Compania detine o baza de date online cu multiple posibilitati de accesare si sortare de catre clienti a monitorizarii proprii, precum si instrumente specifice de analiza de imagine si impact mediatic.
In portofoliul sau se afla peste 300 de clienti - institutii si companii nationale si multinationale - printre care: Orange, Carrefour, Coca-Cola HBC, Dacia, Consiliul Investitorilor Straini, ING Group, Inbev, Brau Union, OMV-Petrom, Humanitas, Intercontinental, Terapia Ranbaxy, Sensiblu, Domo, Lafarge, Holcim, Bursa de Valori Bucuresti, Unilever, Citroen Romania, Nestle, UNICEF etc.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro