Mazda a lansat in Romania competitia "Zoom-Zoom - surprinde-i spiritul!". Concursul se desfasoara in perioada 17 mai - 24 iulie pe YouTube si se adreseaza tuturor celor cu varsta peste 18 ani, care impartasesc spiritul brand-ului Mazda. Platforma "Zoom-Zoom", lansata de Mazda in 2002, exprima placerea miscarii experimentata in copilarie si reprezinta filosofia care sta la baza modelelor produse in ultimii sase ani.
Concursul consta in realizarea, prin mijloace video aflate la indemana (camera foto/video sau telefon mobil) a unor scurte filme care sa surprinda, in mod cat mai creativ, filosofia "Zoom-Zoom" si a brand-ului Mazda. Filmele trebuie sa ilustreze atribute ce se regasesc la fiecare model Mazda - distractie, sportivitate, dinamism, placerea de a conduce - si, in acelasi timp, sa exprime un spirit tanar, imaginativ si nonconformist, o atitudine libera de tipare si bariere.
"Prin acest concurs dorim sa-i provocam atat pe fanii Mazda din Romania, cat si pe toti ceilalti pasionati ai autoturismului care au spirit de competitie si care, desi adulti, stiu sa se bucure si sa traiasca aventura la fel ca in copilarie.
Intr-o lume prea serioasa si prea grabita, vrem sa stimulam autenticitatea, inventivitatea, joaca, vrem sa reamintim ca uneori este bine sa «dai in mintea copiilor»!", a explicat Cristian Rigu, Country Manager Mazda in Romania.
Pentru o accesibilitate cat mai mare, concursul foloseste platforma YouTube, unde vor fi incarcate si votate filmele realizate de catre participanti. Inscrierea in concurs se face in cadrul sectiunii special create pe site-ul www.mazda.ro, unde sunt de asemenea disponibile regulamentul si mecanismul de desfasurare ale concursului. Premierea se va realiza pe baza voturilor obtinute de catre fiecare film pe YouTube, participantii avand posibilitatea sa-si promoveze creatiile inscrise in concurs, astfel incat sa adune cat mai multe voturi. Perioada de inscriere si votare se va incheia pe 18 iulie, urmand ca numele castigatorilor sa fie facute publice pe www.mazda.ro pana pe 24 iulie 2008.
Castigatorul locului intai va participa, alaturi de partenerul/partenera sa, la un eveniment international de lansare Mazda, unde va trai o adevarata experienta a brand-ului japonez si a filosofiei "Zoom-Zoom". Premiul doi consta intr-un laptop de ultima generatie MacBook Air, iar premiul trei intr-o consola de jocuri Sony PlayStation 3.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro