Masurile BNR de restrictionare a creditelor in lei dau roade

septembrie 1, 2006

Deciziile Bancii Nationale ce vizeaza temperarea evolutiei accelerate a creditului in lei incep sa-si arate coltii. Potrivit datelor BNR, imprumuturile in lei au crescut cu doar 5 procente in luna iulie, evolutie inferioara cu mai mult de 1 punct procentual celei din luna iunie, cand acestea s-a majorat cu 6,4%. Restrictionarea creditelor in lei a fost decisa de BNR la sfarsitul lunii iunie, prin cresterea ratei dobanzii de politica monetara ... de la 8,5% la 8,75% si a crescut rata rezervelor minime obligatorii la lei (RMO) de la 16% la 20%.

Aceasta evolutie incetinita a creditelor in lei s-ar putea accentua, in conditiile in care bancile au fost obligate sa-si majoreze rezervelor minime obligatorii la lei incepand cu 24 iulie. De altfel, specialistii considera ca majorarea RMO va avea cel mai mare efect asupra scumpirii si temperarii expansiunii imprumuturilor in lei.

Asteptarile privind evolutia creditul in valuta, ce parea luna trecuta a reveni puternic in optiunile romanilor, a fost infirmata de statistica lunii iulie. In iunie, imprumuturile in valuta au avut o crestere de 5% fata de luna anterioara, un nivel apropiat de al celor lei si cu mult superior evolutiei din primele luni ale anului. Se pare ca nu a fost decat “un foc de paie”, intrucat in iulie creditele in valuta sau majorat cu numai 2,6%. La randul sau, creditului neguvernamental total a inregistrat o crestere in iulie de 3,9% fata de luna iunie, inferioara nivelului de 5,7% din luna anterioara.

In privinta depozitelor populatiei, perioada de vacanta si-a pus amprenta asupra evolutiei acestora. Economiile in lei ale romanilor au crescut fata de luna precedenta cu numai 1,2%, in timp ce in iunie acelasi indicator inregistra o majorare de 2,1%. Acelasi trend l-au inregistrat si depunerile in valuta ale populatiei: 1,6% in luna iulie, la jumatate fata de cresterea de 3,1% din luna a sasea. Majorarile de dobanda pe care numeroase banci le-au anutat in ultimele 3 saptamani – determinate de cresterea cresterea nevoii de bani in contextul majorarii RMO – va duce insa la o revenire a economisirii in luna august si in perioada ce urmeaza

Pe ansamblu, sumele detinute in banci de populatie si persoanele juridice au scazut in iulie cu jumatate de procent fata de luna anterioara, pe fondul diminuarii cu 5,1% a depozitelor in lei ale persoanelor juridice.

Bogdan Popescu
bogdan.popescu AT bankingnews.ro
www.bankingnews.ro

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro