Marturia lui Tundrea, depusa intr-un alt dosar

septembrie 21, 2010

Marturia lui Tundrea, depusa intr-un alt dosar

Marcel Tundrea, gorjeanul condamnat pe nedrept la 25 de ani de inchisoare pentru un viol si omor, din care a efectuat 12 ani de puscarie, a transmis din spatele gratiilor mai multe memorii in care isi arata nevinovatia. Toate au fost inregistrate ca plangeri, iar anchetatorii aveau grija sa-i dea raspuns la fiecare sesizare facuta. Doar in cele in care Marcel Tundrea indica numele adevaratului autor nu erau bagate in seama.

Dezghet timid pe piata muncii

Specialistii in recrutare spun ca numarul de oferte de angajare e in crestere in aceasta toamna si ca previziunea se va pastra pana la sfarsitul anului. Studiile superioare sau specializarea nu mai garanteaza un venit ridicat. Meseriasii sunt insa cautati atat in tara, cat si in strainatate.

Parchetul inca nu s-a autosesizat privind cea mai mare frauda parlamentara din istorie

Au trecut deja peste cinci zile de la cea mai mare frauda din Parlament, si desi exista probe evidente, Parchetul de pe langa ICCJ nu s-a sesizat inca. In urma acestei fraude vor avea de suferit cateva milioane de romani

Verifica daca banca ta e pe lista celor care spun ca te-au chemat pentru actul aditional

Luni a expirat, conform legii, perioada de 90 de zile pe care bancile au avut-o la dispozitie pentru a implementa noile reglementari privind contractele bancare impuse de OUG 50/2010. Astfel, indiferent daca actele aditionale au fost sau nu semnate, ele sunt considerate adoptate tacit de catre clienti.

Cum camufleaza "magazinele de vise" substantele interzise

Vanzarea substabntelor etnobotanice prin asa-zisele „magazine de vise" a capatat in Romania dimensiunile unui fenomen. Multi tineri s-au apucat sa consume astfel de substante halucinogene, pretins naturale, convinsi de preturile rezonabile ale acestora, dar si de faptul ca le pot cumpara chiar din magazine deschise sub ochii autoritatilor.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro