Marin Preda - un portret plauzibil si coerent, la LiterNet

Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) anunta aparitia unei noi e-carti editata de LiterNet: 191. Voicu Bugariu: Existente ironice - Personajele lui Marin Preda Toate cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in format Acrobat Reader (pdf) din situl Liternet, de la adresa http://editura.liternet.ro

>>>> Argument:

Ironia ca mod de existenta

Eseist si autor de volume (stiintifico-)fantastice, Voicu Bugariu pare sa-si fi construit activitatea literara printr-un mecanism al compensatiilor. Si nu e vorba aici doar de cunoscuta formula 'poet si critic', ci mai ales de afinitatile elective ale scriitorului, care practica o proza onirica si speculativa, dar comenteaza, in egala masura, opere din linia realismului canonic. Dovada stau monografia despre Zaharia Stancu (1974) si, nu mai putin, chiar cartea de fata. In fine, ce poate fi mai contrastant decat ludicul jovial personajelor lui Preda (macar din prima parte a creatiei) si tonul grav, impovarat de responsabilitati al comentatorului?

Si totusi, Existente ironice nu este o carte despre comicul operei lui Marin Preda. Sau, in orice caz, nu e numai atat. Caci minutioasa analiza a lui Voicu Bugariu, care nu lasa nescotocit nici un coltisor al textelor prozatorului, se desfasoara pe trei niveluri. La primul etaj intalnim, fireste, o antologie comentata a situatiilor comice. Un alt cat radiografiaza, insa, tipologia si distributia actorilor ironici in vasta Comèdie prediana, pentru ca studiul sa fie ulterior mansardat cu o analiza a ironismului ca atitudine estetica, urmarind diseminarea acesteia in cartile lui Preda. Dar, cum stim prea bine ca o constructie e altceva decat un maldar de prefabricate, intregul rezulta la Voicu Bugariu din insumarea adeziva a celor trei niveluri: cartea (si casa) stau in picioare in primul rand datorita conceperii ironiei ca modus vivendi, ca stil de existenta impartasit deopotriva de narator si de personaje. 'Impartasit' e, totusi, doar un fel de-a spune, de vreme ce criticul demonstreaza cum ironia – revendicata si asumata in scrierile din anii '50-'60 – devine de-a lungul timpului o arma cu doua taisuri, periculoasa nu numai pentru oponenti, ci si pentru utilizator: 'Esenta ironiei este delimitarea hibridata de sentimentul propriei superioritati, de trufia celui strain de suferinta si de iubire, crezandu-se spectator si judecator al tuturor. Existenta ironica, materializata in actiuni si, mai ales, in cuvinte, are drept motor secret tocmai acest sentiment.' Prin urmare, in romanele publicate de Marin Preda in ultima parte a vietii asistam la acutizare a simtului etic si, implicit, la o dez-ironizare progresiva a discursului si a lumii narative.

Cum si de ce se ajunge aici – iata unul din meritele cartii lui Voicu Bugariu, care conjuga in chip fericit placerea netrucata a lecturii cu cercetarea de tip pozitivist. Un merit, dar, fara indoiala, si un risc, de vreme ce, pentru a strabate acest drum, autorul scoate de la naftalina vechiul determinism sociologic. Care, nu-i vorba, nu-i de lepadat pe de-a-ntregul, ci doar pe alocuri. Numai ca in punctele esentiale. Fireste, intentiile autorului, care isi propune sa urmareasca evolutia structurilor narative in raport cu mentalitatile, cu contextul politic si cu discursul fictional, sunt pe deplin onorabile. Insa nu intotdeauna convingatoare. Caci cu greu am putea accepta sa vedem in Ana Rosculet sau in Desfasurarea 'o structura autoparodica' si nu un trompe l'oeil datorat distantei istorice, recte faptului ca intregul realism socialist ar fi putut deveni o imensa comicaraie, de n-ar fi fost o mare tragedie. Unde sa mai punem ca aici apare inca un risc: cum cartea de fata a fost finalizata in 1984 (si revizuita estimp doar stilistic), unele din observatiile autorului tind sa para azi desuete, mai ales in comparatie cu ceea ce au scris de atunci incoace Vasile Popovici ori Monica Spiridon, bunaoara. Ce-i drept, ambele riscuri sunt periculoase, dar nu fatale, de vreme ce Voicu Bugariu reuseste sa le evite prin insubordonarea fata de schema (in primul caz) si prin finetea nuantarilor (in celalalt). Acelasi mecanism al compensatiilor despre care vorbeam la inceputul textului se dovedeste inca o data salvator.

Cartea lui Voicu Bugariu e o cercetare serioasa si avizata care, fara sa ofere o imagine radical noua a prozatorului, creeaza, totusi, un portret plauzibil si coerent, lasandu-ne astfel sa aruncam o privire in ungherele unei opere inca insuficient explorate.

(Andrei Terian)