Marea Britanie: Atacul cu cuțitul, soldat cu trei morți, considerat unul terorist

iunie 21, 2020

Poliţia britanică a anunţat, duminică, că atacul cu cuțitul într-un parc din Reading, oraș din apropierea Londrei, în urma căruia trei persoane au decedat și alte trei au fost grav rănite, sâmbătă seara, este considerat un atac terorist, potrivit AFP.

Suspectul, în vârstă de 25 de ani, rezident în acest oraş cu 200.000 de locuitori, a fost reţinut şi plasat în arest preventiv la puţin timp după comiterea faptelor, a informat poliția fără însă a face publică identitatea acestuia.

Totuși, potrivit unor surse din domeniul securității, citate de Reuters și The Daily Telegraph, libianul Khairi Saadallah, de 25 de ani, a fost arestat de poliția britanică în Reading.

Autoritățile au anunțat că nu vor mai căuta alți suspecți și nici nu au propus ridicarea nivelului de alertă teroristă.

Premierul Boris Johnson a transmis sâmbătă seara „gândurile sale tuturor celor care au fost afectaţi de înspăimântătoarele evenimente din Reading”, într-un tweet în care a mulţumit serviciilor de urgenţă.

Poliția a mai menționat că deocamdată nu sunt clare motivele acestui atac. „Motivul pentru care a avut loc acest act îngrozitor este departe de a fi clară”, a spus Neil Basu, un înalt ofițer al poliției antitero.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro