Marcel Vela: Poliția nu a fost bine organizată pe litoral

Marcel Vela responsabilizează poliția pentru încălcarea regulilor sanitare de pe litoral. El a spus, miercuri, la Constanța, pe faleza de lângă Cazinou, că poliția a fost slab organizată, în ciuda faptului că a dislocat polițiști din toată țara pentru a supraveghea respectarea acestor reguli imediat după relaxarea restricțiilor, în urma căreia s-au redeschis terasele și plajele.

„Am văzut imaginile, tocmai din acest motiv am vrut să punctez acest moment, în sensul în care am detașat polițiști din țară. La plimbări se aglomerează pentru că aglomerația a fost permisă. Doi: pentru că poliția și echipajele de poliție nu au fost foarte bine organizate pe litoral, foarte bine prezentate în spațiul public și atunci, dacă ai un singur echipaj care trece o dată la 3 ore pe faleză, e normal că agenții economici poate n-au respectat. Vor fi mai multe patrule, vor fi controale mixte și se vor suspenda autorizațiile”, a declarat Marcel Vela.

Pompieri şi poliţişti din toată ţara au fost detaşaţi la malul mării pentru acest sezon estival iar ministrul Marcel Vela a stat de vorbă miercuri cu o parte din ei, solicitându-le să se asigure că turiștii vor respecta, măcar de acum încolo, regulile sanitare de care a depins deschiderea plajelor și a teraselor. 

 

Reprezentanții tuturor armelor – ai poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, pompierilor scafandri – au fost prezenți pe faleza de la Cazinoul Constanța într-o demonstrație de respectare a regulilor sanitare: cu măști și distanța regulamentară de 2 metri unul față de altul. 

Ministrul le-a cerut să se organizeze în echipe mixte și să facă tot posibilul pentru ca turiștii care ajung pe litoral să fie în siguranță, în contextul pericolului reprezentat de noul coronavirus.

Oamenii legii trebuie să se asigure că se respectă regulile de distanțare, dar și că turiștii și bunurile acestora sunt în siguranță, a spus Marcel Vela.

Echipele forțelor de ordine vor lucra câte o lună pe litoral, atât pe mare cât și din aer, de unde litoralul va fi survolat cu elicopterul. 

Vela a cerut să fie controlați de mai multe ori și operatorii economici, pentru ca aceia dintre ei care încalcă regulile asumate la ieșirea din starea de urgență să rămână fără autorizație.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis luni sancționarea organizatorilor de activități și evenimente prin retragerea autorizației, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.  

 

Sursa: europalibera.org