Marcel Ciolacu propune dizolvarea PSD Ilfov după ancheta privind legăturile cu lumea interlopă

iulie 29, 2020

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, marți seara, că propune dizolvarea PSD Ilfov în ședința Comitetului Executiv Național al partidului programată joi, ca urmare a acuzațiilor că organizația ar fi controlată de persoane din lumea interlopă.

„Voi propune în CEx de săptămâna aceasta dizolvarea acestei organizații, chiar dacă suntem în prag de alegeri. Sunt ferm convins că avem capacitatea de a face o echipă rapid acolo să fim pregătiți și la Ilfov de alegeri. Este inadmisibil așa ceva. Am aflat și eu din presă. Nu am crezut așa ceva. Am avut o discuție cu președintele organizației acum aproximativ o lună de zile. I-am spus că în echipa dânsului există o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă și chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcția de secretar executiv”, a spus Ciolacu, într-o emisiune la TVR, potrivit Mediafax.

Liderul PSD a arătat că a mai avut discuții în ultima perioadă cu președintele filialei.

„Am avut o discuție cu președintele organizației acum aproximativ o lună. I-am spus că în echipa dânsului este o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă și chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcția de secretar executiv", a mai arătat Marcel Ciolacu.

Decizia vine după ce Rise Project a publicat o anchetă în care arată implicarea clanului Sportivilor în PSD Ilfov. În investigația sunt prezentate o serie de probe precum tar fi mărturia unui primar PSD sau o înregistrare audio. Imixtiunea interlopă ar avea ca scop atât controlul zonei, cât și afaceri imobiliare de milioane de euro.

„A sosit momentul pentru clarificări: este adevărat! – PSD astăzi este condus în Ilfov de clanurile interlope ale Capitalei. Din disperarea de a nu pierde puterea din mână, oamenii politici din Partidul Social Democrat au acceptat pentru început interlopii în viața politică, oferindu-le susținere în funcții înalte, iar astăzi nu-i mai poți deosebi unii de alții, interlopii devenind oameni politici și oamenii politici devenind interlopi”, spune primarul PSD din Popești-Leordeni, Petre Iacob într-o postare pe Facebook.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro