Marcel Ciolacu despre retragerea lui Cîțu: Cel mai bun lucru pe care putea să-l facă

martie 12, 2020

 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat joi că a primit o adresă conform căreia Florin Cîţu a renunţat la funcţia de premier desemnat, adăugând că "se va urma litera Constituţiei".

"N-am primit nicio notificare, am primit o adresă prin care domnul prim-ministru desemnat, Florin Cîţu, a renunţat la acest atribut. S-a adresat şi instituţiei prezidenţiale. Normal, am deschis şedinţa, am luat act de acest lucru, fiind singurul punct de pe ordinea de zi. Urmează să aşteptăm să intrăm pe litera Constituţiei - preşedintele României să ne cheme la consultări", a precizat liderul interimar al PSD, citat de Agerpres.

Întrebat de jurnaliști cum comentează gestul lui Florin Cîțu, președintele PSD a spus că este cel mai bun lucru pe care-l putea face premierul desemnat.

El a anunţat în plen ca membrii Biroului permanent reunit să nu părăsească localitatea, iar deputaţii şi senatorii să aibă în vedere că sâmbătă şi duminică ar putea să fie programate eventuale audieri în comisii, astfel încât Parlamentul să se întrunească "chiar şi luni cu viitoarea propunere desemnat şi de Cabinet şi de program de guvernare".

Premierul desemnat, Florin Cîțu, și-a depus mandatul înainte de votul de învestitură din Parlament.

Apărută inițial pe surse, informația a fost anunțată oficial chiar de Administrația Prezidențială.

În aceste condiții, votul în parlament nu va mai avea loc iar președintele Klaus Iohannis va chema partidele la consultări la Cotroceni.

Președintele a anunțat că va face o declarație de presă în cursul acestei seri.

„Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri”, se arată într-un comunicat remis presei de Administrația Prezidențială.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro