Marcel Ciolacu, despre programul său politic: PSD- partidul clasei de mijloc

august 7, 2020

Marcel Ciolacu și-a prezentat, succint, programul politic cu care se va prezenta pe 22 august în alegerile interne din PSD. Printre propunerile sale se numără: o nouă echipă de „oameni integri, cu experiență politică și expertiză profesională"; reconstrucția și profesionalizarea partidului sau recâștigarea prestigiului partidului.

„O nouă echipă formată din oameni integri, cu experiență politică și expertiză profesională. Reconstrucția și profesionalizarea partidului prin aducerea în prima linie a profesioniștilor și a specialiștilor din partid, oameni competenți, oameni care au arătat ce pot în profesia lor și care sunt legitimați de încrederea acordată în comunitatea lor. Recâștigarea prestigiului partidului - membrii și simpatizanții noștri trebuie să aibă motive de mândrie pentru că fac parte din marea echipă a PSD!", a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

El afirmă că dorește ca partidul să fie considerat drept unul care reprezintă clasa de mijloc a României.

„O stângă modernă- PSD-ul 2020 este atât partidul care are grijă de pensionari sau de categoriile sociale defavorizate care au nevoie de sprijin, DAR ȘI partidul celor care au contribuit sau contribuie ACTIV la dezvoltarea României, al celor care își câștigă traiul de zi cu zi prin muncă cinstită. PSD = Partidul clasei de mijloc. DOAR reducerea sărăciei va conduce la creșterea clasei de mijloc din România!

Patriotism economic prin susținerea politicilor publice care să protejeze economia națională, pe angajații români prin susținerea și promovarea intereselor agenților economici care produc în România și contribuie la dezvoltarea economică, la crearea de locuri de muncă și la creșterea veniturilor bugetului de stat prin acțiuni ferme împotriva jefuirii resurselor naționale", a completat Marcel Ciolacu.

Congresul PSD, care este programat pentru 22 august, s-ar putea desfășura online din cauza restricțiilor privind întrunirile publice, au declarat surse social-democrate pentru Europa Liberă.

Sorin Grindeanu și Gabriela Firea se află pe lista lui Marcel Ciolacu, în timp ce Eugen Teodorovici lansează acuze dure la adresa președintelui interimar al PSD. Senatorul afirmă că va da actuala conducere în judecată dacă nu este lăsat să candideze, iar acest lucru ar putea avea efecte secundare negative pentru validarea listelor de candidaturi și pentru finanțarea pe care partidul o primește de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Vineri, 7 august, ora 16, este termenul limită pentru depunerea candidaturilor în vederea Congresul PSD din 22 august. Decizia a fost luată în Comitetul Executiv al social-democraților. Înaintea Congresului, PSD va depune în Parlament o moțiune de cenzură la adresa Cabinetului Orban.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro